Serviciul Fiscal de Stat a informat despre aprobarea listei agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2023 și 2024. În listă se regăsesc 550 de companii. Contribuabilii mari sunt agenții economici care aduc un aport considerabil la Bugetul public național, precum și au o importanță din punct de vedere social prin crearea locurilor de muncă și susținerea economiei naționale prin onorarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, criteriul de bază pentru selectarea contribuabililor mari este criteriul valoric, fiind rezultatul agregării a trei indicatori selectați din punct de vedere economic și bugetar în următoarele proporții:
# volumul obligațiilor fiscale declarate și achitate de către contribuabili pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile şi pentru 10 luni ale anului fiscal curent (40 % din numărul contribuabililor vor fi selectați conform acestui criteriu pe principiu descrescător);
# cifra de afaceri declarată în dările de seamă fiscale pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile și cea declarată în dările de seamă fiscale pentru 10 luni ale anului curent (40 % din numărul contribuabililor vor fi selectaţi conform acestui criteriu pe principiu descrescător);
# fondul de salarizare declarat și achitat de către contribuabili pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile și pentru 10 luni ale anului curent (20 % din numărul contribuabililor vor fi selectați conform acestui criteriu pe principiu descrescător).
Vedeți mai jos lista contribuabililor.