(foto, video) Pe teritoriul Republicii Belarus ar fi căzut o rachetă ucraineană. Care sunt versiunile celor întâmplate

ipiccy_image (6)
Foto:Telegram/Belarusian Gayun

În dimineața zilei de 29 decembrie, în apropiere de satul Gorbaha, regiunea Brest din Belarus, a căzut o rachetă din sistemul de apărare antiaeriană S-300. Acest lucru a fost raportat de grupul de monitorizare „Belarusian Gayun” pe pagina sa de Telegram.

„Nu se știe dacă racheta a fost doborâtă sau a căzut singură, însă potrivit presei locale, racheta a fost găsită pe un câmp din Ivanovo, regiunea Brest. Judecând după imaginile publicate, acestea sunt părți ale unei rachete S-300, un sistem de apărare aeriană”, se specifică în mesaj.

Conform informațiilor, presa locală ar presupune că racheta S-300 este una ucraineană, iar despre acest caz a fost informat Aleksandr Lukașenko. Astfel, un grup de specialiști din rândul angajaților Ministerului Apărării din Belarus vor stabili cauzele căderii acestei rachete.

Conform presei din Belarus, până când sunt înaintate două versiuni ale celor întâmplate:
# racheta zbura pe teritoriul Belarusului;
# racheta a fost doborâtă în urma funcționării sistemelor de apărare aeriană din Belarus.

Sursă foto: Telegram/Belarusian Gayun
Sursă foto: Telegram/Belarusian Gayun
Sursă foto: Telegram/Belarusian Gayun


Reamintim că, la fel, în dimineața zilei 29 decembrie, Rusia a atacat din nou masiv Ucraina. După cum a raportat comandamentul operațional „Sud”, la ora 5.33, a fost anunțată o alertă de raid aerian în regiunile sudice ale țării. Mai târziu, avertizările s-au răspândit pe tot teritoriul Ucrainei.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.


Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente