Astăzi este a 307-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.
🟣 Situația la granița cu Belarus rămâne pe deplin controlată. Totuși, aceasta este tensionată, mai ales în domeniul informațional. Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei a menționat acest lucru în cadrul unei ședințe de informare, transmite unian.net. De asemenea, publicația mai menționează că Belarus nu încetează să sprijine Federația Rusă în acest război, în special prin oferirea teritoriului său, a sprijinului său, a infrastructurii sale și a spațiului său aerian.
🟣 Peste 10 persoane au rămas fără o parte dintre membrele corpului în urma bombardamentelor din centrul orașului Herson din data de 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Informația a fost declarată de șeful serviciului de presă al Forțelor de Apărare Herson. Potrivit acestuia, aproximativ 80 de persoane, care au fost rănite în timpul atacului de sâmbăta trecută, au solicitat ajutor medical.
🟣 Italia ar putea să-i ofere Ucrainei sisteme de apărare aeriană. După cum a spus președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, pe Twitter, acest lucru a devenit cunoscut în timpul conversației sale cu premierul Italiei, George Meloni.
Висловив @GiorgiaMeloni подяку за солідарність і всебічну підтримку України. Привітав виділення 🇮🇹 урядом додаткових €10 млн допомоги. Пані Мелоні повідомила про розгляд питання надання систем ППО для захисту 🇺🇦 неба. Обговорили #ФормулаМиру
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) December 27, 2022
🟣 De la începutul proiectului „Vreau să trăiesc”, armata ucraineană a primit aproximativ 4 500 de solicitări de la soldații ruși ce au dorit să se predea voluntar în captivitatea Ucrainei. Anunțul a fost făcut de speakerul sediului coordonator pentru tratamentul prizonierilor de război al Ucrainei, scrie unian.net.
🟣 În 2022, guvernul german a exportat arme militare, în valoare de aproximativ 8,35 miliarde de euro. Un sfert din acest volum a fost destinat Ucrainei. S-a atestat că Germania a exportat numai o dată în istorie un volum mai mare de arme decât acesta, și anume anul trecut – 9,35 miliarde de euro – transmite publicația germană Tagesschau.
🟣 Din cauza lipsei de energie electrică, locuitorii din Kiev au rugat să fie notificați despre alertele de raid aerian prin SMS. Petiția corespunzătoare a apărut pe site-ul Consiliului orașului Kiev.
🟣 Kremlinul nu este de acord cu negocierile de pace propuse de Ucraina. Kievul intenționează să își prezinte propriul său plan pentru încheierea acestui război la unul dintre summiturile de pace organizate de ONU. După cum a spus secretarul de presă al speakerului rus Dmitri Peskov într-un comentariu adresat publicației RIA Novosti, Federația Rusă se va concentra doar pe propriile condiții.
Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!