Luni seara, 19 decembrie, președinta Maia Sandu, alături de colegii din administrația prezidențială și copiii lor, au aprins luminițele pomului de Crăciun de la Președinția Republicii Moldova, dând astfel startul sărbătorilor de iarnă.
Potrivit comunicatului, împreună cu echipa din cadrul instituției, șefa statului a primit colindătorii de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Chișinău. De asemenea, pentru cei mici au fost pregătite concursuri și surprize.
În acest an, pomul de Crăciun de la președinție va fi deschis pentru toți doritorii. Începând de astăzi și până în data de 15 ianuarie 2023, copiii și părinții lor pot veni să vadă bradul prezidențial și să facă poze la el.
Program: în zilele de lucru, vizitatorii vor avea acces în clădire între orele 17.00 și 19.00, iar sâmbătă și duminică – între orele 12.00 și 15.00.
Mai jos, vedeți cum a decurs evenimentul.
Reamintim că în Chișinău este amenajat și târgul de Crăciun „Sătucul de Iarnă”. Unde este amplasat și până când va activa aflați aici. Totodată, Guvernul Republicii Moldova a anunțat că târgul de Crăciun „Satul Colindătorilor”, organizat de Guvern, își va deschide porțile pe 23 decembrie, la ora 17.00 în scuarul Palatului Național „Nicolae Sulac”.
Bradul este instalat în Chișinău din anul 2018. Până atunci, se obișnuia instalarea unui brad natural. De multe ori, brazii treceau prin mai multe peripeții până ajungeau în PMAN. Vă invităm să citiți mai multe despre istoria brazilor din Chișinău aici!