Lukașenko: „Rusia și Belarus vor lucra pentru a crea o piață unică a gazelor”. Cele mai importante evenimente din a 299-a zi de război

razboi
Foto:Sursă: UNIAN

Astăzi este a 299-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Rusia ar fi încălcat siguranța nucleară expediind o dronă kamikaze deasupra unei părți a Centralei Nucleare a Ucrainei din regiunea Nicolaev.

„În această seară, 19 decembrie, la ora 0.46, drona kamikaze Shahid a fost înregistrată zburând deasupra amplasamentului CNE Ucrainei de Sud, lângă instalația nucleară.

Aceasta este o încălcare absolut inacceptabilă a securității nucleare și radiațiilor”, spune Energoatom.

Instituția face apel la întreaga comunitate nucleară mondială și îndeamnă la prevenirea faptului ca instalațiile nucleare să fie expuse riscului de atac al armatei ruse și să reprezinte o amenințare la adresa siguranței nucleare și a radiațiilor a Ucrainei și a lumii.

🟣 Marea Britanie va furniza Ucrainei muniție de artilerie în valoare de 250 de milioane de lire sterline din anul 2023.

🟣 În viitorul apropiat, discuțiile de pace în Ucraina sunt cu greu posibile, a spus secretarul general al ONU, António Guterres.

„Nu sunt optimist cu privire la posibilitatea unor negocieri de pace eficiente în viitorul apropiat. Cred că confruntarea militară va continua și cred că va trebui să așteptăm în continuare până când vor deveni posibile discuții de pace serioase”, a spus el într-o conferință de presă.

Potrivit lui Guterres, ONU se concentrează pe alte aspecte: îmbunătățirea eficienței tranzacției cu cereale și accelerarea schimbului de prizonieri.

În același timp, secretarul general al ONU consideră că în 2023 este posibil să se încheie războiul din Ucraina.

🟣 Vladimir Putin a sosit la Minsk pentru prima dată din 2019 pentru discuții cu Aleksandr Lukașenko. Putin a declarat că a convenit cu președintele belarus să continue practicarea exercițiilor militare comune și să dezvolte noi echipamente militare.

Totodată, el a menționat că s-a discutat și despre crearea unui singur spațiu de apărare. Președintele rus a menționat că realizează exerciții militare pe teritoriul Belarusului cu scopul de „a proteja siguranța ambelor țări”.

„Rusia va aloca încă 105 miliarde de ruble Belarusului pentru înlocuirea importurilor în construcția de rezervoare și industria auto”, a adăugat Putin.

Totodată, Lukașenko a declarat că Rusia și Belarus vor lucra pentru a crea o piață unică a gazelor, iar prețul pentru gaze în anul viitor va fi unul „fix și profitabil”.

„Rusia se va descurca fără noi, dar nu ne putem descurca fără ea […] Suntem capabili să ne apărăm singuri independența și suveranitatea fără Rusia? Imposibil. Și în vremuri dificile, Vladimir Putin nu ne-a refuzat”, a declarat Lukașenko.

🟣 Miniștrii energiei din țările Uniunii Europene au convenit să limiteze prețurile la gaze la suma de 180 de euro pentru un megawatt-oră. Potrivit Reuters, negocierile au durat săptămâni întregi.

Restricția va intra în vigoare pe 15 februarie. La început, plafonul nu se va aplica tranzacțiilor în afara bursei.

🟣 Putin a dispus ca celor care s-au remarcat în mod deosebit în război să le fie oferite terenuri în regiunea Moscovei, în Crimeea și în Sevastopol.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.


Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente