În cadrul unei întâlniri dintre rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), prof. univ. dr. Tudorel Toader și rectorul Universității de Stat din Moldova (USM) din Chișinău, conf. univ. dr. Igor Șarov, a fost semnat acordul de colaborare dintre cele două universități privind înființarea extensiunii universitare a UAIC la USM.
În cadrul acestei extensiuni va funcționa programul de studii de licență Teologie Ortodoxă Pastorală, începând cu anul universitar 2023/2024. Programul va avea o durată de patru ani, iar diplomele de finalizare a studiilor vor fi acordate de către UAIC din Iași.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași mai are o extensiune la Chișinău, la Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, unde funcționează programul de licență „Kinetoterapie și motricitate specială” (IF) și programul de master „Kinetoterapia în traumatologia sportivă” (IF) – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, dar și o extensiune la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, în cadrul căreia funcționează două programe de studii de licență („Economia comerţului, turismului şi serviciilor” – IF, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor și „Fizică tehnologică” – IF, Facultatea de Fizică) și trei programe de master („Management în turism” – IF, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, „Fizica aplicată în tehnologiile informaţiei şi comunicaţii” – IF, Facultatea de Fizică, „Drept european” – IF, Facultatea de Drept).