Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău (DGETS) a anunțat că, în perioada 1-5 decembrie 2022, în orașul Tashkent (Uzbekistan), discipolii Școlii Sportive Specializate în Scrimă a Rezervelor Olimpice pentru Copii și Juniori a DGETS municipiului Chișinău au participat la Cupa Mondială de scrimă – juniori la individual și pe echipe floreta feminin.
Potrivit direcției, în cadrul concursului s-a remarcat sportiva Maria Cojocari, care s-a clasat pe locul trei la individual și astfel și-a adjudecat medalia de bronz.
Conform informațiilor, echipa Școlii Sportive Specializată în Scrimă a fost prezentată de patru sportivi la individual și o echipă la categoria floreta feminin. În componența echipei au fost: Cojocari Maria, Josan Uliana-Dumitriţa, Dobrînina Uliana şi Vovcenco Alexandra. Cei din urmă trei sportivi s-au clasat pe locul patru în cadrul competiției.
„Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău își exprimă înalta apreciere față de eforturile depuse de sportivi, dar și de antrenori și de structurile sportului grație cărora obținem rezultate performante în domeniul sportului, contribuind astfel la promovarea imaginii țării peste hotarele ei și la fortificarea relațiilor de colaborare reciprocă între popoare”, menționează reprezentanții direcției.