Faceți cunoștință cu Victoria Oroșan – basarabeanca desemnată șefă de promoție la Universitatea de Vest din Timișoara

colaj (6)
Foto:Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală

Continuăm să vă prezentăm studenții (studentele) din Republica Moldova care au devenit șefi (șefe) de promoție în cadrul universităților din România. Victoria Oroșan este din Fălești și a studiat la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, unde a fost desemnată șefă de promoție. Prin intermediul programului de mobilități academice Erasmus+, tânăra a studiat și în Polonia și Portugalia, iar experiențele trăite au ajutat-o să se dezvolte pe plan personal și academic. În continuare vă invităm să o descoperiți.

# „Am cunoscut viața de studentă în România, Polonia și Portugalia”

Victoria Oroșan a studiat Economie și Afaceri Internaționale la Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor în cadrul Universității de Vest din Timișoara. „În cei trei ani de licență am cunoscut viața de studentă în România, Polonia și Portugalia”, relatează tânăra. Ea a studiat prin intermediul programului de mobilități academice Erasmus+ și la alte două universități: Instituto Universitario de Lisboa (Institutul Universitar din Lisabona) și Uniwersytet Ekonomiczny w Krakowie (Universitatea Economică din Cracovia).

Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală

# „Am studiat mult”

La absolvirea ciclului de licență, Victoria Oroșan a obținut titlul de șefă de promoție în cadrul specializării Economie și Afaceri Internaționale. Tânăra consideră că nu a fost dificil să atingă această performanță, deoarece a studiat cu sârguință pe parcursul ultimilor trei ani. „Nu pot să spun că a fost dificil, întrucât acesta nu a fost un scop propriu-zis. Am studiat mult, pentru că asta mi-am propus atunci când am ales să studiez la o facultate, altfel nu aș vedea sens în această etapă din viața mea”, afirmă Victoria. Așadar, titlul de șefă de promoție este rezultatul efortului depus de Victoria în direcția obținerii unor studii universitare de calitate. Deși tânăra recunoaște că a bucurat-o titlul obținut, ea totuși continuă să considere că cel mai valoros rezultat al anilor de studii sunt cunoștințele, dar și experiențele trăite în perioada în care a studiat și a locuit în trei țări.

Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală

# „Viața mea de studentă a avut mai multe provocări decât cea de liceană”

Victoria afirmă că la examenele de bacalaureat a obținut trei note de 10 și o notă de opt. Respectiv, se poate observa concordanța dintre rezultatele obținute la liceu și cele obținute la facultate, semn că munca a fost mereu o valoare importantă pentru Victoria. Tânăra consideră că anii de studenție au fost mai grei decât anii de liceu, însă fiecare perioadă rămâne pentru ea deosebită. „Pot spune că viața mea de studentă a avut mai multe provocări decât cea de liceană: cea de a mă descurca financiar pe cont propriu, cea de a lua mai multe decizii, cea de a-mi găsi oamenii mei, căci atât în Timișoara, cât și în Cracovia și Lisabona nu cunoșteam țipenie de om”, povestește Victoria. Pe lângă provocări, viața de studentă i-a adus tinerei mai multă libertate și mai multe oportunități. Așadar, în acești ani a folosit oportunitățile și libertatea de a alege pentru a-și crea parcursul profesional, iar provocările – pentru a-și dezvolta personalitatea.

Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală

# „Rezultatele nu vor ezita să apară dacă veți munci mult”

Victoria Oroșan sugerează tinerilor (tinerelor) care citesc acest articol să muncească mult. „Rezultatele nu vor ezita să apară dacă veți munci mult. De asemenea, vă îndemn să optați pentru a studia măcar un semestru în altă țară, întrucât o astfel de experiență vă poate dezvolta enorm. Veți scoate la iveală abilități de care n-ați știut, iar provocările vă vor face mai puternici (puternice)”, spune Victoria. Tot de la ea am aflat că programul de mobilități academice Erasmus+ oferă o mulțime de oportunități care vin la pachet cu burse, dar și cu suport atât în procesul de aplicare, cât și pe parcursul mobilității, deci din partea studenților (studentelor) se cere doar efort și puțin curaj.

Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală

# „Am decis să-mi iau o pauză de la studii”

După toate experiențele din cei trei ani de licență, tânăra spune că a decis să ia o pauză de la studii pentru a înțelege mai bine ce dorințe are. „Am decis să-mi iau o pauză de la studii pentru a înțelege mai bine ce-mi doresc să fac în continuare. Din motiv că nu pot doar să contemplu 365 de zile, am decis să-mi iau un job prin intermediul căruia încerc să-mi descopăr, dar și să-mi dezvolt abilități”, a punctat Victoria.

Sursă foto: Victoria Oroșan/arhivă personală
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente