(doc) Guvernul a aprobat Bugetul de Stat pentru anul 2023 la doar câteva ore după ce a fost supus consultării

guvern (3)
Foto:gov.md

Astăzi, 7 decembrie, în cadrul ședinței guvernului, cabinetul de miniștri a aprobat proiectul legii Bugetului de Stat pentru anul 2023, la inițiativa ministrului finanțelor Dumitru Budeanschi.

Inițial, documentul nu a fost inclus pe ordinea de zi publicată prealabil, fiind inclus ulterior, în timpul ședinței cabinetului de miniștri de astăzi.

Bugetul de Stat de 473 de pagini a fost făcut public tot astăzi la ora 12.00, pe site-ul ministerului finanțelor, ceea ce a stârnit critica bașcanei Găgăuziei Irina Vlah, care a menționat că miniștrii au primit documentul doar cu două ore înainte de ședința guvernului și, respectiv, aceștia nu au avut suficient timp pentru a-l analiza.

„Noi, membrii guvernului, am primit documentul la ora 13.00 și sunt sigură că nimeni nu a reușit să îl parcurgă. Legea prevede 15 zile pentru consultări și analiza proiectului, este un document important și trebuie să îl dezbatem, ca să înțelegem ce provocări prevede și ce vom face. Propun amânarea examinării pentru o altă ședință”, a declarat Irina Vlah.

Prim-ministra Natalia Gavriliță a menționat că nu ar fi vrut să repete „practicile vicioase ale guvernelor precedente”, dar justifică acest lucru prin faptul că ar fi negociat până în ultimul moment cu Fondul Monetar Internațional pentru a obține fonduri suplimentare pentru creșteri de salarii și aceasta a influențat capacitatea de a veni cu documentul final. 

„Este puțin timp, dar nu putem amâna mai mult, pentru că altfel nu reușim să se adopte bugetul în două lecturi în parlament. De aceea, vă rog să examinați documentul, să îl discutăm și dacă sunt subiecte principiale, să vorbim cu colegii din parlament pentru a face amendamente pentru lectura a doua”, a spus Gavrilița.

După prezentarea proiectului, acesta a fost aprobat de miniștri. Ulterior, acesta urmează să fie aprobat de Parlamentul Republicii Moldova.

Bugetul de stat pentru anul 2023 a fost aprobat de guvern la venituri în sumă de 64 868 382,2 mii de lei și la cheltuieli în sumă de 83 195 682,2 mii de lei, cu un deficit în sumă de 18 327 300,0 mii de lei.

Hotărârea poate fi văzută mai jos.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente