Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a obținut câștig de cauză la Curtea de Apel Chișinău în dosarul administrativ prin care a fost menţinut actul de constatare emis la 8 septembrie 2021 pe numele președintelui Consiliului Raional Florești, Ștefan Paniș, prin care a fost constatată diferenţa substanţială între averea dobândită şi veniturile obţinute de către acesta în perioada exercitării funcției.
Este vorba despre aproximativ 2 milioane de lei care constituie diferența dintre averea dobândită și veniturile declarate. Potrivit ANI, în cazul rămânerii definitive a actului de constatare menționat, după ce se va expune și Curtea Supremă de Justiție, autoritatea „va depune cererea de confiscare a averii nejustificate în conformitate cu prevederile legii”.
Ștefan Paniș a ajuns consilier raional în Florești după ce a candidat pe lista Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La scrutinul parlamentar din 2010, Paniș a candidat pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM), însă nu a acces în Parlament. În schimb, la localele din 2011, având susținerea aceluiași partid, obține un nou mandat de consilier raional în Florești. În 2012, ajunge președinte de raion, fiind ales repetat și după alegerile din 2015 și 2019, transmite RISE Moldova.
În tot acest timp, Paniș, pe lângă funcția de președinte de raion, a fost și administrator al propriei afaceri, lucru interzis de lege. A renunțat la administrarea companiei Panclip SRL abia în mai 2019, deși în CV-ul publicat pe pagina Consiliului raional Florești scrie că a plecat de la conducerea firmei când a devenit președinte.
În 2015, în urma unui control, autoritatea a constatat o diferență vădită de peste 1,6 milioane de lei și o diferență substanțială de circa 270 000 de lei, ultima sumă fiind supusă cererii de confiscare a averii în folosul statului. Atunci, Procuratura a inițiat un dosar penal, însă procedura a fost încetată pentru că Paniș a „săvârșit pentru prima dată o infracțiune ușoară și a recunoscut vina”.
Ștefan Paniș a părăsit rândurile Partidului Democrat din Moldova în august 2020, pe când era în fruntea Organizației teritoriale (OT) Florești a formațiunii. Motivul fiind dezacordul său față de „modul în care conducerea partidului nu mai ia în considerație și ignoră interesele alegătorilor” și s-a declarat neafiliat politic.
Paniș deține două distincții de stat: „Ordinul de Onoare”, oferit, în 2011, de președintele interimar Marian Lupu, și Ordinul „Gloria Muncii”, oferit, în 2020, de președintele Igor Dodon.