Comisia Europeană a anunțat astăzi semnarea unui nou acord financiar în valoare de 1,8 milioane de euro pentru a spori sprijinul direct acordat autorităților publice locale din Ucraina și Republica Moldova care sunt membre ale rețelei „Primarii pentru Creştere Economică” (M4EG).
70% din fonduri vor fi alocate pentru autoritățile locale din Ucraina, iar 30 % pentru autoritățile locale din Republica Moldova. Mijloacele financiare suplimentare, împreună cu fondurile realocate anterior în cadrul proiectului M4EG, vor fi utilizate pentru a finanța propuneri în cadrul unui apel pentru inițiative locale menite să contribuie la revitalizarea și redresarea economiei la nivel local și a comunităților afectate de război.
Propunerile vor acoperi două dimensiuni:
# răspuns și redresare imediată – maxim 30 000-50 000 de euro per propunere (nu se solicită cofinanțare). Obiectivul este de a răspunde la nevoile imediate ale persoanelor (persoane strămutate intern și refugiați) ale căror case, locuri de muncă și întreprinderi au fost distruse sau afectate de război, precum și a sprijini inițiative de mică amploare de refacere a infrastructurii și a serviciilor;
# recuperare și anticipare – maxim 70 000-100 000 de euro per propunere (se solicită cofinanțare de cel puţin 20 %). Obiectivul este de a sprijini autoritățile locale afectate de război pentru ca acestea să se reorienteze pe calea dezvoltării durabile și să pună bazele redresării economice, creșterii durabile și modernizării orașelor și localităților.
Începând cu februarie 2022, inițiativa M4EG în Ucraina a desfășurat mai multe intervenții pentru a sprijini orașele, prin crearea de adăposturi pentru persoanele strămutate în Lviv, sprijinirea unui centru de coordonare a crizelor în Melitopol, înființarea unei rețele de 34 de voluntari comunitari ai Organizației Națiunilor Unite în 29 de localități și lansarea unui curs online pentru autoritățile locale privind gestionarea crizelor și integrarea persoanelor strămutate intern.
În Moldova, evaluarea rapidă a necesităților în localitățile membre ale rețelei M4EG a oferit o perspectivă a nivelului de pregătire a acestora pentru intervenții de urgență și activități de recuperare. Asistenţă de urgență, cum ar fi echipamente și bunuri pentru îmbunătățirea condițiilor de trai și de igienă pentru refugiați, a fost oferită pentru 14 comunități-gazde.
Autorităţile locale interesate să depună propuneri pentru finanțare în cadrul apelului pentru inițiative locale trebuie să facă parte din rețeaua M4EG. Pentru a adera la rețea, localitățile din Moldova şi Ucraina trebuie să contacteze Secretariatul M4EG din țările respective accesând următorul link.
Instrumentul M4EG derivă din inițiativa „Primarii pentru Creștere Economică”, lansată și finanțată de Uniunea Europeană în 2017. Din anul 2021, instrumentul M4EG, finanțat de UE, a fost gestionat de PNUD în strânsă cooperare cu UE, autoritățile locale și alți parteneri.