La Universitatea #diez primim recenzii individuale ale tinerilor moldoveni studenți și studente ai (ale) universităților din toată lumea. De data aceasta, rubrica noastră e completată de Cătălina Rotaru, care și-a făcut studiile de licență în Chimie la Hogeschool Zeeland University of Applied Sciences, Vlissingen, Țările de Jos.
Scriu acest articol după ce în luna iulie a acestui an am absolvit Facultatea de Chimie din Țările de Jos. Acum nu mă mai aflu în țara lalelelor, am revenit ceva mai aproape de casă, la București, dar am zis să împart și eu cu viitorii (viitoarele) și actualii (actualele) studenți (studente) experiența mea de studii peste hotare.
M-am înscris la mai multe universități și facultăți din Țările de Jos și Danemarca, inclusiv la o facultate din România, însă până la urmă am ales Țările de Jos datorită faptului că studiile sunt în totalitate în limba engleză, iar calitatea studiilor neerlandeze este recunoscută în întreaga lume. Decizia de a urma cursurile la Facultatea de Chimie a fost luată pe ultima sută de metri, ghidată fiind de ideea că o facultate de științe exacte îți poate oferi atât informații, cât și oportunități de carieră diverse. Nu aș fi zis niciodată în liceu că vreau să fac anume chimie, însă cumva am ajuns să dedic patru ani din viața mea acestui domeniu complex și interesant.
Dacă e să vorbesc despre sistemul educațional neerlandez, pe mine m-a impresionat. Atmosfera din sălile de clasă este una relaxantă și caldă. Întrebările din partea studenților sunt mereu binevenite, iar atitudinea de prietenie a profesorilor era constantă. Dat fiind faptul că universitatea mea se află într-o zonă mai puțin populară a Țărilor de Jos, profesorii mei au fost toți neerlandezi, în afară de o doamnă din România care se mutase în Țările de Jos de mai mult de 10 ani. Fiind o universitate de mărime medie, nu am avut atât de mulți colegi și colege în grupă. În primul an, grupa a fost divizată între studenți (studente) internaționali (internaționale) și studenți (studente) neerlandezi (neerlandeze), după care am făcut cursurile împreună. Uneori, am întâmpinat dificultăți în comunicarea cu neerlandezii, ei fiind de felul lor mai retrași și reticenți în interacțiunea cu noi. Am avut ore de curs în fiecare zi, în afară de vineri, atunci când aveam laborator, adică puneam teoria de la cursuri în practică. Prezența la cursuri nu e obligatorie, asta se datorează în mare parte faptului că universitatea e de științe aplicate.
Anul universitar neerlandez este împărțit în patru blocuri (semestrul este divizat), respectiv sunt patru sesiuni de examene pe an. Asta a facilitat mult procesul de studiu, limitând cantitatea de informație pe care trebuia să o învățăm pentru fiecare examen. Am avut sesiuni cu șase examene, dar și sesiuni cu doar trei sau patru examene, în dependență de program. Examenele au fost toate în scris, de copiat nici nu putea fi vorba. Deși atmosfera la examen nu a fost niciodată una tensionată, deoarece toți știam că peste o săptămâna vom avea încă o șansă – fie pentru restanță, fie pentru mărirea notei. Examenele erau formulate pentru un nivel mediu, însă pentru a lua o notă de trecere (5,5 din 10), trebuia să dai un pic din coate. Am avut colegi care aveau restanțe din anul întâi și nu au absolvit odată cu mine.
În afară de creditele obținute de la examene, fiecare student(ă) trebuia să obțină 10 EC (European Credits), acumulate în toți cei patru ani de studiu pentru activități extracurriculare. Aceste activități puteau fi: voluntariat, cursuri online, promovarea imaginii universității, implicarea în diferite organizații, sport etc. Însă trebuiau demonstrate și susținute de dovezi credibile. Pentru mulți (multe) studenți (studente) aceste credite au dat mari bătăi de cap, pentru că trebuiau respectate toate categoriile de activități, adică nu se oferea multă flexibilitate în alegerea activităților.
Una dintre activitățile mele extracurriculare a fost FISA (Flushing International Student Organization). Aceasta este organizația studenților (studentelor) internaționali (internaționale) din Vlissingen, care se ocupă cu organizarea evenimentelor pentru studenți (studente). Eu am făcut parte din boardul organizatorilor și a fost o experiență extraordinară. Pe lângă FISA, mai sunt și alte organizații studențești în Vlissingen, pentru neerlandezi în mare parte, însă am avut ocazia să particip la un eveniment inedit organizat de ei – Sunset Cruise –, unde am mers pe un vapor la apus, timp de câteva ore îmbrăcați (îmbrăcate) sofisticat, pe ritmuri de muzică. Îi îndemn pe toți cei care vor să iasă din zona de confort și să capete aptitudini organizatorice, să cunoască oameni noi – să se implice în astfel de organizații.
Orașul în care am învățat este unul foarte mic, la capătul geografiei. Un oraș situat pe malul Mării Nordului, unde am văzut cele mai frumoase apusuri din viața mea. Din cauză că nu este o destinație foarte populară pentru studenți, chiriile sunt mult mai ieftine și mai ușor de găsit decât în alte orașe din Țările de Jos, însă un dezavantaj ar fi activitățile și viața de student(ă), care necesită multă creativitate din partea lor. Fiind un oraș mic, nu am prea avut multe locuri în care să ieșim seara, de exemplu. Unul dintre locurile preferate ale studenților (studentelor) este IKIGAI SUSHI&BITES, un local specializat în sushi, deschis de un turc și soția lui din Marea Britanie – cele mai bune sushi din lume. Dacă printr-o întâmplare complexă ajungeți în Vlissingen, neapărat mergeți la ei.
Orașul de alături, Middelburg, oferă o varietate mai mare când e vorba de nightlife. Trenul e mijlocul de transport numărul unu în Țările de Jos, după bicicletă. Cu trenul, în trei ore eram la Amsterdam, în două ore – la Rotterdam, în trei ore – la Bruxelles, în cinci ore – la Paris. Dezavantajul ar fi că studenții (studentele) internaționali (internaționale) nu beneficiază de reducere la transportul public, astfel prețul la bilete uneori e destul de piperat.
Studiile în Țările de Jos au fost o provocare pentru mine. Am avut momente în care eram gata să renunț. Să fii departe de casă, într-un oraș îndepărtat de celelalte centre mari universitare din țară, printre oameni cu o cultură diferită, care vorbesc o limbă nu neapărat frumoasă, a fost greu. Dar a meritat. Experiența asta m-a maturizat mult, iar dacă rămâneam acasă, probabil nu eram Cătălina de acum. Dar nu o să fiu eu cea care va zice: „Plecați la studii în Țările de Jos sau în altă țară, doar pentru că așa fac mulți sau doar pentru pozele de pe Instagram”. Studii de calitate se fac și mai aproape de casă, și mai ieftin, și mai bine. Decizia de a-ți urma studiile peste hotare trebuie gândită și cântărită bine, luând în calcul toți factorii, inclusiv cheltuielile părinților, prețul biletelor de avion la sărbători, prețul ședințelor de terapie. Nu spun asta ca să demotivez pe cineva, dar eu aș fi vrut ca cineva să îmi spună și despre părțile negative, nu doar despre părțile pozitive atunci când urma să iau decizia de a studia peste hotare.
Autoare: Cătălina Rotaru
