Prima conferință „Product Management” – un domeniu tot mai popular și solicitat în Moldova. Cine sunt invitații principali

cover

Prima conferință despre managementul produsului în Republica Moldova va avea loc pe 3 decembrie, la Tekwill, și va reuni experți cu o vastă experiență în domeniu, atât din țară cât și din Europa. În ultimii câțiva ani, numărul de produse locale a crescut considerabil, iar piața din țara noastră atinge un nou nivel în domeniul creării acestora. Acest fapt determină, mai mult ca niciodată, necesitatea stringentă de a realiza schimburi de experiență profesională, care vor pune accent pe bunele practici și tendințele din industrie.

Cum dezvolți un produs de succes?

Pentru a construi un produs de succes sunt necesare câteva „ingrediente” esențiale, dar cel mai important – comunicarea cu specialiștii care au experiență în domeniu. În cadrul conferinței vor fi analizate trendurile și strategiile în managementul de produse la nivel local și nivel internațional. Află toate răspunsurile care te interesează pe 3 decembrie, la Chișinău, alături de  „Product Management Community Moldova”! 

Cine sunt invitații principali?

Organizatorii conferinței au invitat profesioniști și experți din sfera managementului produselor, care vor împărtăși din experiența și provocările cu care s-au confruntat în procesul de creare a produselor. 

Printre aceștia se numără:
— Dmitrii Grinșpun (Berlin, Germania) – manager de dezvoltare la Doodle (anterior manager de produs la OLX); 
— Evghenii Plohoi (Barcelona, Spania) – șeful departamentului produse și manager general la Readdle; 
— Alexei Emelianov (Londra, Marea Britanie) – fondatorul Hirin.co; 
— Ivan Kavalerov (Londra, Marea Britanie) – CTO la Pathway, dar și experții locali Vlad Larin, Veaceslav Cunev, Anton Perkin, Vladimir Balaban, Maxim Dumbrava, Tatiana Alexeev.

Product Management Conference reprezintă una dintre cele mai importante evenimente și este o oportunitate unică pentru toți cei interesați de crearea produselor. În cadrul conferinței, pe lângă cunoștințele importante împărtășite de către experți, participanții vor avea posibilitatea să-și facă noi contacte, să socializeze cu persoanele cu aceleași interese și să afle despre noi puncte de vedere în strategiile de dezvoltare a produsului.

Cine poate participa?

La Product Management Conference Moldova pot participa: 
— manageri de produs și manageri de proiecte – pentru a umple golurile în cunoștințe, a trece la un nou nivel și pentru a găsi idei noi;
— reprezentanți ai top management – pentru a organiza procesele sistematice de muncă la produsele digitale;
— marketologi – pentru a obține abilitățile și a construi marketingul de produs;
— dezvoltatori și analiști – pentru a urmări din culise cum se creează un produs și pentru a utiliza abordarea managementului de produs în munca de zi cu zi. 

De asemenea, la conferință sunt invitați toți cei interesați de crearea și dezvoltarea produselor. Organizatorii promit o atmosferă plăcută de învățare și de socializare! 

Conferința Product Management Moldova va avea loc în data de 3 decembrie, în cadrul „Tekwill” (str. Studenților 9/11), începând cu ora 9.30. Mai multe detalii despre eveniment vedeți pe pagina web: conference.productmanagement.md

Despre comunitatea „Product Management Community Moldova”

Comunitatea „Product Management Community Moldova” a fost lansată la 12 mai 2022, datorită sinergiei dintre fondatoarea Technovator, Mary Nemciuc, și senior product managerul, Elena Pavlovskaya. Comunitatea organizează lunar întâlniri și workshopuri cu participarea specialiștilor cu experiență din cadrul companiilor care dezvoltă produse. 

Conferința „Product Management Moldova” este organizată de către Technovator – organizație neguvernamentală care are misiunea de a descoperi talentele locale pentru a dezvolta și implementa inovații. Conferința este susținută de partenerii: Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de USAID și Suedia, UNDP în Moldova, Tekwill, Daac Digital, Steelbox, Newton House și Simpals.   

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente