Poezie sau proză. Astăzi tot mai puțini aleg să își petreacă timpul în compania unor versuri sau romane. Ne dorim să cultivăm și să promovăm lectură, iar odată cu ea să descoperim tinerii scriitori și tinerele scriitoare din Republica Moldova. Așadar, în acest prim articol o vom cunoaște pe Lena Chilari, poetă din Moldova, dar stabilită de nouă ani la Cluj-Napoca. Născută în satul Pepeni, raionul Sângerei, Lena, la ai săi 27 de ani, a publicat un volum cu poeme intitulat „O cană de noviciok la bătrânețe”. Se caracterizează ca fiind o persoană bună care se consumă foarte mult și care pune sufletul în absolut tot ceea ce face. De fapt, haideți să o descoperim și mai mult în interviul care urmează!
Legătura dintre Lena și poezie a început pe când avea 14 ani. A scris-o în stil clasic și era formată din patru strofe a câte patru versuri. O poezie despre mama sa. „Vin din generația de copii cu un părinte sau ambii plecați peste hotare din dificultăți financiare. Îmi amintesc că ultimul vers suna în felul următor: «Te-am cunoscut doar ca surse de finanțe»”, își amintește Lena. Primul său ascultător și cititor a fost tatăl ei, pentru că el a fost cel care a crescut-o de la șapte ani. „Tata mi-a ascultat poezia, m-a privit și mi-a zis: «Da, e frumoasă, dar nu mai scrie despre așa ceva». Încă este o temă dureroasă pentru mine”, confesează tânăra.
„Eu mult timp nu mi-am dat seama că mama lipsește și mi-am dat seama de absența ei la 12 ani. La 14 ani, după doi ani de conștientizare, am realizat că am un gol și nu știu ce să fac cu el. Descoperisem poezia și devenise modul meu de a astupa golul pe care îl aveam înăuntru.
„Poezia este nemărginită. Ea îți dă spațiul necesar pentru terapie și pentru a te vindeca”
În momentul în care și-a văzut primul său poem scris pe foaie, Lena și-a dat seama că poezia este ceea ce își dorește să facă. „La 14 ani, mi-am dat seama că prin poezie pot să îmi spun povestea și că cineva poate să o asculte, indiferent dacă îi place sau nu, dacă e de acord sau nu. Consider că poezia este nemărginită. Ea îți dă spațiul necesar pentru terapie și pentru a te vindeca. Eu am venit în poezie ca să îmi spun povestea, ca să îmi aștern toată identitatea, cu toate viscerele și cu toate lucrurile din interiorul meu, pe o foaie.”
Cel mai mult în poezii Lenei îi place să abordeze tema abandonului și a traumei și, după cum precizează și ea, primul său volum de poezii s-a născut din traumă, durere și suferință. „Primul volum a fost despre relațiile personale cu familia. Am scos «rufele murdare» la spălat în public. Trauma mi-a părut autentică și adevărată. Sper ca pe viitor să reușesc să cresc din această traumă și să construiesc un volum care este bazat pe o altă emoție. Poate parcursul meu poetic sau poate maturizare?”, se întreabă tânăra.
„Scrisul nu este despre a sta la cafenea și a te gândi că poate îți vine inspirația”
Întrebată despre ce o inspiră, Lena Chilari spune că viața este cea care îi oferă doza zilnică de idei. „Viața mă inspiră. Scrisul nu este despre a sta la cafenea și a te gândi că poate îți vine inspirația. Inspirația adevărată este cea care te chinuiește foarte mult, cea care stă în tine ca un boț și îți îngreunează existența, iar în momentul în care te apuci să scrii, devine un proces foarte anevoios. Nu-i ceva romantic. Îmi amintesc când lucram la volumul meu, scriam cu tentă chinuitoare și plânset. E foarte chinuitor uneori, deoarece, fiind adult(ă), nu poți să îți permiți deseori să te trezești noaptea și să scrii, pentru că îți dai seama că a doua zi nu vei fi funcțional(ă)”, spune poeta.
„Aleg versul alb, pentru că nu există limite”
Una dintre caracteristicele poeziei postmoderniste este versul alb, adică poezie fără rimă. În ceea ce privește acest aspect, Lena este de părere că poezia cu rimă te limitează foarte mult și că este ceva depășit. „Cred că pentru a ajunge la rima potrivită, tehnic vorbind, trebuie să folosești doar niște verbe. Tu vii cu un gând, cu un concept în poezia pe care o creezi, cu un proiect personal în capul tău, iar în momentul în care tu îți alegi rima, ea este cea care te controlează, și nu conceptul tău. Într-un poem pe care îl citesc, pentru mine este important mesajul și emoția pe care o transmite.” Recunoaște că a încercat să scrie poezie clasică, a devenit „captiva rimei”. „Mi s-a întâmplat ca atunci când am ales să scriu cu rimă să mă simt limitată și am devenit captiva rimei, și nu a poemului. Aleg versul alb, pentru că nu există limite. Poezia este nemărginită, iar în rimă nu am putut găsi zona nemărginirii. Rima este ceva demult depășit”, adaugă aceasta.
De asemenea, Lena Chilari nu folosește virgule în poemele sale, deoarece consideră că virgula îl condiționează pe cititor (cititoare) să fie oprit(ă) din lectură. „Așa cum eu sunt un om liber, în totalitate, consider că și cititorul meu (cititoarea mea) nu trebuie să fie oprit(ă) de nimic. El sau ea trebuie să decidă singur(ă) când pune virgula sau punctul, așa cum eu o fac atunci când îmi recit poemele. Tot ce contează pentru mine și pentru el sunt cuvintele și emoția”, spune Lena.
„Vreau să încurajez oamenii ca mine să facă ceea ce își doresc”
Ceea ce poți observa atunci când o asculți pe Lena Chilari citind poeme este prezența scenică și teatralitatea, ea fiind adeptă a curentului spoken word. „Mulți o numesc teatru sau actorie, dar de fapt nu e așa. La actorie tu joci rolul altor oameni, iar în poezie ești doar tu cu tine.”
Recent, poeta a participat în cadrul proiectului „Strada fără nume”, inițiat de Centrul cultural „Plai” din Timișoara. La proiect, 15 poeți și poete și trei muzicieni s-au antrenat timp de o săptămână pentru a crea un show pentru public. La final, au fost aleși (alese) șase poeți și poete cu care au filmat videopoeme în diverse locuri din Timișoara. „Pentru fiecare poet și poetă a fost ales un loc special, caracteristic poeziei și personalității acestuia (acesteia). Ne antrenam corpul, vocea, prezența scenică”, precizează Lena.
„Acest proiect m-a încurajat foarte mult din perspectiva dată și mi-a dat de înțeles că există loc și pentru cineva ca mine. Eu, când am intrat în poezie, am început să o citesc intuitiv. Mie nu mi-a plăcut niciodată monotonia, să citești doar din carte, să nu ridici deloc ochii spre public și să nu creezi un contact.
Foarte multă lume m-a criticat. Mă întrebau dacă-s poetă sau performeră. Unii îmi ziceau că trebuie să merg la actorie. În momentul în care am intrat în acest proiect, mi-am dat seama că felul în care citeam poezia până acum era, de fapt, binevenit.”
Întrebată despre proiectele personale, Lena Chilari spune că își dorește să creeze la Cluj evenimente de tip lectură-atelier a poeziei contemporane. Va fi un concept atât pentru femei, cât și pentru bărbați, la care, după cum precizează poeta, toți vor fi bineveniți. De asemenea, Lena Chilari organizează și evenimente de tip open microphone. „Eu fac diverse evenimente pentru a încuraja oamenii ca mine să facă ceea ce își doresc și să se gândească că există loc și pentru ei.”
„Cred că în poezia din Republica Moldova funcționează un fel de ierarhie”
Lena Chilari este de părere că activitatea sa poetică este văzută mult mai bine în România decât în Republica Moldova. „Eu în România am înflorit. Toată lumea m-a îmbrățișat și m-a primit cu brațele deschise. Mi-am dat seama că în România există loc pentru toată lumea. În Republica Moldova nu am simțit acest lucru. Am fost frustrată atunci când la un festival din Republica Moldova nu am fost invitată. Atunci m-am întrebat: «Ce trebuie să fac ca Moldova să mă observe?». Oriunde merg spun că sunt din satul Pepeni, raionul Sângerei, Republica Moldova și îmi promovez țara”, povestește tânăra.
„Cred că în Republica Moldova, în acest aspect, funcționează un fel de ierarhie. Sunt oameni care decid totul. Eu mi-am muncit traseul fără să fiu la cenaclu, fără să am un (o) mentor(ă) sau să fiu împinsă pe la spate de cineva. Probabil acest lucru nu este prea bine văzut aici, probabil trebuie să faci parte din această ierarhie ca să fii acceptat(ă).”
„Eu fără poezie nu aș fi”
Întrebată despre teama ca oamenii să nu îi înțeleagă poezia, tânăra spune că ea nu poate obliga pe cineva să accepte ceva ce nu a înțeles sau cu care nu este de acord. „De la început, mulți oameni nu au înțeles mesajul poemelor mele, în special părinții mei. De altfel, se întâmplă și acum. Dar eu nu am ce să fac cu asta. Poezia este ceva personal. Și totuși, în situația cu mama sau cu cineva drag, mă doare atunci când nu îmi poate înțelege mesajul, dar, în același timp, nici nu pot să mă supăr”, spune Lena.
Cu toate acestea, ea nu crede că se va plictisi vreodată de poezie. „Poezia este vocația mea. Eu fără poezie nu aș fi. După ce voi muri, va rămâne poezia mea. Și cred că asta o face să fie sensul vieții mele.”
De când a început să scrie, după cum spune Lena Chilari, „serios poezie”, s-au scurs trei ani. Ea consideră că în acești trei ani a evoluat frumos, că nu s-a trădat pe sine și nici valorile pe care le împărtășește, pentru faimă, glorie și bani. Că nu a devenit orgolioasă și narcisistă. „Îmi doresc ca poezia mea să ajungă la și mai multă lume și să vindec prima mea carte prin următoarea. Îmi doresc să ajung într-un moment în care doar numele meu ar fi pentru mine. Vreau ca Lena Chilari să devină o entitate aparte, fără să mai existe eticheta de poetă, autoare”, adaugă tânăra poetă.
Când am intrat în poezie, am avut un vis copilăresc. Voiam ca atunci când te duci la Valea din deal și o rogi să îți spună doi poeți din Republica Moldova, ea să îți spună: Grigore Vieru și Lena Chilari.
