Ion Ceban: „Stimați locuitori, am fost avertizați că astăzi putem rămâne și fără apă”

apa cran bucatarie
Foto:Sasikan Ulevik

Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban a anunțat locuitorii capitalei că astăzi ar putea fi deconectat și accesul la apă, în contextul, în care compania „Apă Canal” nu își poate achita datoriile.

„Stimați locuitori, am fost avertizați că astăzi putem rămâne și fără apă. Am adus toate argumentele tuturor autorităților centrale și responsabile că Apă Canal nu mai poate face față prețurilor mari la energia electrică și gaze naturale”, menționează primarul.

Potrivit acestuia, până acum, lunar se achita 10 milioane de lei pentru consumul de lumină, însă după noile prețuri, trebuie să se achite 31 de milioane de lei. Astfel, suma ajunge la peste 230 milioane de lei anual. De asemenea, întreprindere în continuare își achită datoriile formate în anii 2013-2015.

„Este necesar să fie ajustat tariful, altfel, nu se va descurca Apă Canal, iar o instituție strategică a statului este pusă în pericol. Pe timp de iarnă întreruperea pe o perioada, fie și scurta, a serviciului de apă și canalizare va fi o catastrofa pentru Chișinău”, specifică Ceban.


Amintim că, la început de săptămână, deputatul PAS Radu Marian a publicat o scrisoare pe care Ion Ceban ar fi expediat-o parlamentului, unde cel din urmă anunță că „nu poate garanta” implementarea proiectului de construcție a apeductului magistral Chișinău – Strășeni – Călărași, dacă ANRE nu va dubla tarifele Apă-Canal Chișinău până la 23,65 lei/m3.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente