(foto) Centrul de Teatru din Moldova a desfășurat un turneu teatral în raioanele Sângerei, Ungheni și Orhei

teatru (16)
Foto:Centrul de Teatru din Moldova

Centrul de Teatru din Moldova a desfășurat un turneu teatral în raioanele Sângerei, Ungheni și Orhei, prezentând spectacolul „Scrisori către mama și tata”, montat pe scenariul lui Dumitru Crudu, scriitor, dramaturg și poet. Turneul teatral a fost organizat în cadrul Proiectul socio-cultural „Singur acasă”, Ediția II.

„Dragi copii, vă îndemn să nu fiți timizi, frica de a spune lucrurilor pe nume transformă despărțirea de cei  dragi într-o prăpastie peste care nu veți putea crea poduri. Vă mulțumesc pentru onestitatea din mesajele  dumneavoastră, sper că am reușit să generăm răspunsuri la sentimentele legate de despărțirea de părinți, iar mentorii din cadrul Laboratorului literar v-au sădit mai multă iubire și respect de sine!”, a transmis tinerilor un mesaj de încurajare Alina Țurcanu, președinta Centrului de Teatru din Moldova. 

Cartea „Eseuri și poezii de dor” Ediția II, în care se regăsesc lucrările literare ale copiilor de migranți, a fost  repartizată în volumul de 200 de exemplare în cinci localități, bibliotecilor școlare, profesorilor și participanților proiectului. Mai mult decât atât, în cadrul turneului teatral au fost desfășurate discuții pe  marginea subiectului copiilor de migranți, de către profesorii și reprezentanții APL. La finele turneului  teatral au fost premiați 183 de tineri participanți, 40 de laureați, 26 de profesori îndrumători ai laureaților și 57 de profesori îndrumători ai participanților.

„Proiectul a fost implementat cu scopul de a descoperi tinere talente, ajutând, totodată, copiii de migranți să-și șlefuiască potențialul creativ, să-și vindece unele traume psihologice prin arta scrierii și să-și descopere  lumea lor interioară”, a scris Liubovi Dvornic, profesoară de limbă și literatura română din raionul Orhei, a căror elevi, copii de migranți, au participat în cadrul proiectului. 

Centrul de Teatru din Moldova aduce mulțumiri tuturor participanților, direcțiilor de educație a raioanelor  partenere și cadrelor didactice pentru implicarea activă. Scopul proiectului a fost atins printr-un efort comun și asta duce speranța că acești tineri vor crește persoane integre spiritual. 

Proiectul cultural „Singur Acasă” Ediția II este organizat de Centrul de Teatru din Moldova, cu susținerea  financiară a Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Kaufland Moldova. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente