Mingea de fotbal cu care Diego Maradona a marcat două goluri în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din 1986 a fost vândută la licitație pentru 2 milioane de lire sterline.
Primul gol marcat de Diego Maradona în meciul dintre Anglia și Argentina a devenit unul dintre cele mai cunoscute din istorie. În minutul 52, Maradona ciocnindu-se într-un duel aerian cu portarul Angliei, Peter Shilton, a trimis mingea în poartă cu pumnul. Arbitrul meciului nu a putut înțelege dacă mingea a fost lovită cu capul sau cu palma și a decis să accepte golul. La conferința de după meci, starul argentinian a menționat că acea minge a fost marcată „parțial de capul lui Maradona și parțial de mâna lui Dumnezeu”, scrie BBC.
Patru minute mai târziu, Maradona a marcat al doilea gol, cunoscut astăzi drept „golul secolului”. Primind mingea în propria jumătate de teren, el a început să se îndrepte spre poarta adversă depășind cinci jucători englezi și înconjurând portarul înainte de a înscrie. Drept urmare, britanicii au pierdut cu scorul de 1 la 2, acest meci devenind unul dintre cele mai controversate și cunoscute din istorie.
În octombrie, casa de licitaţii Graham Budd Auctions, cea care a scos la vânzare faimoasa minge, anunța că se așteaptă la încasarea unei sume cuprinse între 2,5 şi 3 milioane de lire sterline. Mingea fiind vândută pe 10 noiembrie, cu 2 milioane de lire sterline la Londra. Cumpărătorul și-a păstrat anonimatul.
În mai, tricoul purtat de Maradona la același meci a fost vândut la licitaţie cu 9,3 milioane de dolari, o sumă de peste două ori mai mare decât preţul prevăzut de Sotheby’s.
Citat de casa de licitaţii, Ali Bin Nasser, proprietarul mingii și arbitrul faimosului meci, a declarat: „Această minge face parte din istoria fotbalului internaţional. Este fără îndoială momentul potrivit pentru a o împărţi cu lumea”.
Diego Maradona, supranumit și „copilul de aur”, a fost unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din lume, de numele său fiind legată o religie, dependența de cocaină și 91 de meciuri pentru naționala Argentinei.
Autor: Maxim Pistrui