Fracțiunea BCS va depune o moțiune simplă împotriva Ministerului Justiției

Vasile Bolea
Foto:socialistii.md

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va depune o moțiune simplă împotriva politicilor Ministerului Justiției. Moțiunea simplă a fost înaintată în contextul scurgerilor mai multor informații, în urma spargerii conturilor de Telegram ale oficialilor din Moldova.

„Considerăm că ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, trebuie să-și dea demisia. Este un laș care mai întâi a negat și a spus că acele convorbiri pe care el le purta cu decidenții din Consiliul Superior al Procurorilor și cu alții sunt trucate. După aceea au venit reacțiile din partea celor cu care el conversa, precum că aceste conversații sunt reale și veridice. Vedem că ministrul justiției tace, nu știe ce să facă. Noi îl ajutăm în acest sens”, spune deputatul BCS Vasile Bolea.


Potrivit Regulamentului parlamentului, moțiunea simplă se supune dezbaterii în ședința plenară a parlamentului, fiind însoțită de avizul comisiei permanente de profil. Avizarea se face în termen de până la șapte zile lucrătoare de la data depunerii moțiunii. Dezbaterea moțiunii simple în ședința plenară are loc la data stabilită de Biroul permanent, în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere.

Moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați. Moțiunea simplă se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți.


Amintim că pe 9 noiembrie, canalele oficiale de Telegram al președintei, Maia Sandu și al viceprim-ministrului Andrei Spînu au fost sparte. Abonații canalului lui Spînu au primit un mesaj care denigrează imaginea ministrului de justiție, Sergiu Litvinenco. Ulterior, atât Litvinenco, cât și Spînu, au venit cu o reacție.

Taguri: #Parlament2022
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente