După 24 februarie cred că fiecare, auzind sintagma crime de război, se gândește la războiul din Ucraina. Puțini își imaginau că vor ajunge inclusiv să citească rapoartele ONU în care este prezentat detaliat tot spectrul actelor de violență comise de armata rusă. Crime de război au existat și până atunci și, cel mai probabil, din păcate, vor continua să se întâmple, însă atât timp cât nu se întâmplă nouă sunt mai ușor de ignorat. Războiul din Ucraina este considerat de mulți drept cel mai mediatizat din toate conflictele armate recente, dar și cel mai studiat, cercetat, inclusiv din perspectiva crimelor de război. Și totuși, paralel în lume au loc și alte conflicte, care, din păcate, au parte de mai puțină atenție. În încercarea de a înțelege de ce agresiunea Azerbaidjanului față de Armenia a fost ignorată sau condamnată într-un mod cumva discret de către mass-media și instituțiile europene, de ce oficialii europeni semnează acte de parteneriat cu lideri ce promovează șovinismul am discutat cu reprezentantele Centrului de Protecția a drepturile fără frontiere din Armenia.
Atenția: Material cu potențial impact emoțional
Context
În noaptea de 12 spre 13 septembrie, Azerbaidjanul a lansat un atac cu rachete asupra câtorva poziții situate la graniță, pe teritoriul Armeniei. Atacul a marcat începutul celui mai grav conflict dintre cele două țări de la cel de Al doilea război din Karabah în 2020. Cel puțin 23 de așezări de-a lungul graniței cu Armenia au fost supuse atacurilor cu rachete din țara vecină. La rândul său, Azerbaidjan a declarat că atacul este răspunsul la o ofensivă din partea Armeniei. Autoritățile de la Erevan au negat vehement acest lucru, insistând că toata vina o poartă Baku.
Pe 16 septembrie, pe Telegram a început să circule un videoclip cu o femeie presupus torturată și ucisă de către soldații azeri. Victima era dezbrăcată, picioarele îi erau tăiate, ochii îi erau scoși, iar în locul acestora avea pietre. În gură avea înfipt unul dintre degetele tăiate.
În aceeași zi, Șeful Statului Major General al Forțelor Armate ale Republicii Armenia, Eduard Asryan, a declarat că femeia din videoclip a fost violată, ucisă și mutilată de către soldații azeri. Numele ei este Anoush Apetyan – lunetistă în forțele armate armene, deși inițial se vehicula că ar fi asistentă medicală. Ulterior, pe canalele Telegram azere au început să circule stickere cu imaginile soldaților armeni uciși sau capturați. Pe 3 octombrie, pe aceleași rețele a devenit viral un alt videoclip cu o presupusă execuție a unor soldați armeni de către militarii azeri.
Genocidul armenilor necunoscut și (parțial) nerecunoscut
Eu am aflat de genocidul poporului armean destul de târziu și absolut întâmplător. Uneori la TV arătau filme bune și eu am prins unul. La școala nu am avut nici așa capitol, nici notă de subsol, deși despre Imperiul Otoman ni s-a vorbit mult, foarte mult, inclusiv despre metodele de tortură aplicate de otomani. Ce-i drept, și despre holocaust ni s-a vorbit mai mult printre altele și evident fără a se menționa evenimentele de pe teritoriul nostru, cu implicarea noastră. Așa că despre genocidul armenilor mi-a povestit Julie Christie. Mie și lui Tim Robbins. În filmul „Viața secretă a cuvintelor”, eroina lui Julie Christie îi explică personajului lui Tim Robbins de ce e nevoie de înregistrările mărturiilor victimelor războiului din Balcani.
– Înainte de Holocaust, Hitler și-a adunat subalternii pentru a le explica de ce nu va urma nicio pedeapsă pentru genocidul evreilor. El i-a întrebat: „Cine ține minte de exterminarea armenilor?”.
Exact asta a întrebat. Au trecut 30 de ani și nimeni nu mai ținea minte că un milion de armeni au fost exterminați în cel mai barbar mod. Au trecut 10 ani și cine mai ține minte ce s-a întâmplat în Balcani?! Cei care au supraviețuit.
În încercarea de a înțelege de ce cazul lui Anush Apetyan la nivel internațional nu a provocat un val masiv de declarații, măcar și cu îngrijorări, nu a ajuns în atenția marilor redacții media, nu a stârnit proteste în rândul femeilor și nu a înregistrat milioane de vizualizări pe TikTok, am discutat cu avocatele Hasmik Harutyunyan și Anna Melikyan de la ONG-ul „Protecția Drepturilor fără Frontiere” din Armenia.
În opinia lor, aceste cazuri de tortură, batjocorire și execuție sunt o consecință a pasivității, a inacțiunii comunității internaționale în privința crimelor de război comise de Azerbaidjan în 2016 și 2020. Mai mult, în opinia lor, nivelul de cruzime al soldaților ruși în Ucraina, în orașele Bucea, Irpin ș.a., de asemenea, se datorează parțial pasivității comunității internaționale în raport cu evenimentele din 2020.
„Am documentat toate abuzurile comise în războiul din 2020 și putem spune cu certitudine că aceste crime de război nu au un caracter sporadic, aleatoriu, ci fac parte dintr-o politică bine coordonată și încurajată la cel mai înalt nivel. Dovadă e faptul că înregistrările video cu aceste crime sunt diseminate pe larg pe rețele, iar cei implicați nici măcar nu încearcă să își acopere fețele. Până la ziua de azi, niciunul dintre cei implicați în execuții, tortură nu a fost tras la răspundere, deși este atât de ușor să-i identifici după cadrele din videoclip. Din câte cunoaștem noi, au fost pornite investigații, dar mai departe nu s-a mers. Toate aceste crime fac parte din politica de armeanofobie, promovată în Azerbaidjan.”
În cazul războiului din 2020, doar un singur caz de execuție a ajuns în atenția mass-mediei internaționale. În octombrie 2020, grupul de investigații Bellingcat a verificat autenticitatea a două materiale video cu capturarea și execuția a doi armeni. În urma investigației, jurnaliștii au ajuns la concluzia că videoclipurile sunt autentice, iar cei doi combatanți capturați de soldații azeri, cel mai probabil, au fost executați. Fiind solicitați să ofere o reacție, autoritățile din Baku au declarat că imaginile din videoclip sunt o înscenare. E important de menționat că în cazul crimelor de război ce constau în tortură sau execuții este extrem de importantă recuperarea cadavrului. Analiza medico-legală este cea mai importantă dovadă. Din spusele avocatelor, în niciunul dintre cazurile de execuții înregistrate video, Armenia nu a reușit să recupereze corpul, întrucât reacția Azerbaidjanului era că nu are așa persoane în custodia sa.
Exact cum corpul reprezintă cea mai importantă dovadă pentru determinarea prezenței unui caz de tortură, bisericile, cimitirele sunt una dintre dovezile primordiale că un anumit teritoriu a fost populat de un popor anume. În martie 2022, Consiliul Europei a adoptat o rezoluție prin care condamnă politica Azerbaidjanului de distrugere și negare a patrimoniul cultural armean din Nagorno-Karabah: „Nimicirea patrimoniului cultural armean face parte dintr-un pattern mult mai larg al unei politici sistematice la nivel de stat de armeanofobie, revizionism istoric și ură față de armeni promovate de autoritățile azere, inclusiv dezumanizarea, glorificarea violenței și revendicările teritoriale împotriva Armeniei”.
Adoptarea acestei rezoluții reprezintă un pas important pentru Armenia, e o speranță că de această dată experții de la UNESCO vor reuși să pătrundă pe teritoriul Nagorno-Karabah pentru a inspecta starea monumentelor. Cu toate acestea, toți sunt conștienți de amploarea distrugerilor, în special ținând cont că în Azerbaidjan a fost ștearsă orice urmă din ceea ce a fost cel mai mare cimitir străvechi armean, aflat în enclava azeră Nahicevan. „Există cadre cum cimitirele armene sunt făcute una cu pământul, iar pietrele de mormânt sunt folosite în construcția drumurilor apărute în loc. Toate pentru a șterge orice urmă că pe acest teritoriu au trăit armeni.”
Politica de armeanofobie promovată de Aliyev
În 2021, după înfrângerea Armeniei în războiul din Nagorno-Karabah, la Baku a fost inaugurat Parcul Trofeelor. Pe teritoriul acestuia a fost expusă tehnica militară folosită de armata azeră, dar și obiecte de lupte capturate de la țara adversară. S-ar părea că nu e nimic ieșit din comun, evident dacă facem abstracție de la faptul că glorificarea violenței prin definiție nu ar trebui încurajată. Doar că în instalațiile din parc, pe lângă tancuri, vehicule militare, armament și tranșee au fost amplasate figuri din ceară ale soldaților armeni. Manechini în uniformă militară armeană, cu sprâncene dese și negre, cu nasuri mari și cârne, încătușați, răniți, speriați și umiliți. Parcul era deschis tuturor doritorilor, inclusiv copiilor. Fiecare vizitator se putea apropia de manechini și putea face poze în amintirea unei victorii. La intrarea în parc, sub forma unui coridor sau tunel, au fost expuse căștile soldaților armeni uciși în război. La inaugurarea parcului a fost prezent președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. În discursul său din acea zi, Aliyev a declarat că: „Armeanul este un barbar care dezgroapă mormintele, dezgroapă și scoate dinții de aur ai morților”.
De altfel, declarații de același fel pot fi deseori auzite din partea președintelui azer, cea mai repetată probabil fiind: „Erevan este pământul nostru istoric și noi, azerii, trebuie să recuperăm aceste teritorii”. La jumătate de an de la inaugurare, din parc au fost înlăturate figurile de ceară ale soldaților armeni și căștile celor uciși. Cu puțin timp înainte, Armenia o depus o plângere în acest sens la Curtea Internațională de Justiție.
Conform unui raport al Amensty International, atât Azerbaidjan, cât și Armenia au comis crime de război în timpul conflictului din Nagorno-Karabah din 2020. Niciuna dintre țări nu pare a fi interesată de investigarea propriilor crime. Doar că în cazul Azerbaidjanului vorbim de un pattern, o politică de armeanofobie confirmată și de organele internaționale. Declarațiile oficialilor azeri, diseminarea activă pe rețele a înregistrărilor cu mutilarea, torturarea și execuția armenilor și, prin urmare, încurajarea acestora ar trebui să stârnească niște reacții mai dure și concrete din partea comunității internaționale, impunerea unor sancțiuni, și nu mesaje despre parteneriate de încredere.
În iulie 2022, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut o întrevedere cu Aliyev, în cadrul căreia a fost semnat un memorandum de înțelegere pentru a dubla cantitatea de gaz transportată în Europa, în scopul reducerii dependenței UE de gazul rusesc. Întâlnirea a avut loc în capitala Azerbaidjanului – Baku.
Pentru a rupe orice legătură cu un regim autoritar, UE a decis să îl înlocuiască cu un altul, declarându-l un partener stabil și de încredere. Conform ultimului raport Freedom House, Azerbaidjanul a obținut un scor de nouă puncte din 100 la capitolul Global Freedom. Pentru comparație, Moldova a obținut un scor de 62 de puncte, Rusia – 19 puncte, iar Armenia – 55 de puncte. Un acord de încredere cu un lider care se află la putere de 19 ani, cu un lider care în 2012 a declarat că: „Armenia, ca țară, nu are nicio valoare. De fapt este o colonie, un avanpost controlat din afară. Un teritoriu creat artificial pe pământurile străvechi ale Azerbaidjanului”.
Pe 10 octombrie, prim-ministra Natalia Gavrilița a efectuat o vizită de lucru la Baku, unde s-a întâlnit cu mai mulți oficiali de rang înalt, printre care Ilham Aliyev, pentru a discuta perspectivele de consolidare a dialogului politic bilateral, inclusiv premisele importului de gaze naturale din Azerbaidjan.
Înainte de publicarea articolului, am făcut un mic sondaj printre cunoscuții care au sub 25 de ani. I-am întrebat dacă știu ceva despre genocidul armenilor. Răspunsul a fost nu. În unanimitate. Despre genocidul armenilor, în continuare, nu se predă în școlile din țară. Moldova, în continuare, nu se regăsește în lista țărilor care au recunoscut genocidul armenilor. Cineva s-ar putea gândi că această mențiune e în plus, totuși vorbim de Azerbaidjan, și nu de Turcia. Ori ar putea interpreta aceste rânduri ca o încercare de diminuare a tragediei holocaustului. Doar că miza este alta. Istoria ne învață că uneori anumite evenimente dramatice sunt trecute cu vederea, pentru că abordarea lor nu este convenabilă marilor puteri, mai ales când partea vinovată e o țară membră NATO, mai ales când în protecția ei se află un potențial exportator de gaze în UE. Unul de încredere, stabil. Deoarece condamnarea unui regim autoritar, care anulează existența unui popor, se termină acolo unde începe interesul. Unul cald, confortabil și de lungă durată.
