A fost adoptată declarația comună a Adunării Parlamentare a Moldovei și a Poloniei. Ce presupune aceasta

52483188491_d940e3349d_k
Foto:multimedia.parlament.md

În cadrul celei de-a VIII-a Sesiuni a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, a fost adoptată o declarație comună care vizează parcursul european al țării noastre, suportul acordat Republicii Moldova pentru asigurarea independenței energetice, implementarea proiectelor poloneze de dezvoltare și de investiții și condamnă agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În declarație este stipulată aprecierea față de valorile integrării europene și angajamentul demonstrat al Republicii Moldova față de parcursul său european, inclusiv după obținerea statutului de țară candidată pentru aderarea la UE, precum și față de aspirațiile de consolidare a democrației, statului de drept și a drepturilor omului.

Adunarea Parlamentară își exprimă sprijinul pentru eforturile depuse de autoritățile din țara noastră pentru a diminua impactul negativ asupra vieții politice, sociale și economice ale Republicii Moldova, cauzat de războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

În document se mai declară angajamentul și sprijinul față de continuarea acțiunilor comune în scopul reintegrării Republicii Moldova, în baza suveranității și integrității teritoriale a țării în hotarele ei recunoscute internațional, cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi, a statutului special al minorităților naționale, culturale și lingvistice, în special în contextul deținerii în anul 2022 a președinției poloneze a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Documentul se mai referă la importanța pe care o are activitatea Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone pentru fortificarea relațiilor de colaborare şi prietenie dintre statele noastre la nivel bilateral şi multilateral.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente