Simpatizanții Partidului „ȘOR” au organizat un protest în fața Judecătoriei Ciocana. Poliția vine cu recomandări

Imagine
Foto:Captură de ecran/Facebook/Partidul „ȘOR”

Reprezentații Partidului „ȘOR” au organizat o acțiune de protest în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Protestatarii scandează lozinci, cerând eliberarea membrilor de partid reținuți în urma perchezițiilor efectuate de Procuratura Anticorupție și a deputatei Marina Tauber care se află în izolatorul numărul 13.

Poliția Republicii Moldova atenționează transportatorii auto care intenționează să aducă persoane din diferite localități spre Capitală să nu perturbeze traficul în Chișinău.

„Solicităm ca imediat după debarcarea persoanelor, unitățile de transport să fie parcate în locurile special amenajate, or majoritatea blochează căile de acces și formează dificultăți la deplasarea chișinăuienilor”, transmite serviciul de presă al Poliției Republicii Moldova.

Pe întreg tronsonul unde are loc întrunirea este asigurată o cale de acces pentru pietoni.


Amintim că pe 2 noiembrie, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la sediul Partidului Politic „ȘOR”.

Joi, 20 octombrie în cadrul investigației de finanțare ilegală a Partidului „ȘOR” au fost efectuate 55 de percheziții, opt persoane au fost reținute și au fost ridicați aproximativ 3,5 milioane de lei. În cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistați și ridicați bani în sumă totală de 321 700 lei. 

Din mai multe locații au fost ridicate aproximativ 20 de pungi negre cu aceeași emblemă. Pungile au o etichetă albă, lipită pe ele, cu cuvinte scrise de mână cu nume de raioane.

Partidul „ŞOR” a anunțat proteste non-stop în centrul capitalei începând cu data de 18 septembrie. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente