Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că mâine, 2 noiembrie, la ora 17.00, va fi organizată ședința publică extraordinară a Consiliului de Administrație al agenției.
Astfel, vor fi examinate în regim de urgență solicitările operatorilor și se vor ajusta prețurile reglementate pentru energia electrică furnizată consumatorilor finali, în conformitate cu noile prețuri de achiziție, precum și conform prevederilor metodologiei tarifare.
„În contextul crizei energetice în care se află Republica Moldova și conform declarațiilor oficiale ale responsabililor din domeniu, pentru luna noiembrie nu a fost semnat contractul de procurare a energiei electrice cu producătorul Молдавская ГРЭС (MGRES)”, specifică reprezentanții ANRE.
Potrivit comunicatului, ședința de ajustare a noilor tarife a urmat ca o consecință a faptului că S.A. „Energocom”, entitatea desemnată cu obligația de serviciu public de procurare a energiei electrice, este nevoită să acopere deficitul de electricitate prin achiziții de pe platformele bursiere din România, prețul energiei electrice achiziționat fiind la nivelul pieței europene.
Amintim că, în data de 12 octombrie, administrația Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a aprobat noile prețuri pentru energia electrică. Astfel, prețul energie electrică s-a majorat până la 0,51 lei și, respectiv, cu 0,35 lei mai mult.
Reamintim că, în data de 28 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică a ajustat prețurile reglementate la energia electrică produsă în cadrul centralelor electrice de termoficare și tarifele pentru energia termică livrată în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică în Moldova.