Chişinăul va găzdui pentru a șasea oară consecutiv Expoziţia Internaţională World Press Photo, ediţia 2022 – o competiție care recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Oficiului Regatului Ţărilor de Jos la Chișinău.
Expoziţia cuprinde cele mai bune fotografii realizate în lume pe parcursul anului 2021 și va fi lansată pe 9 noiembrie, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, scrie Centrul Național pentru Jurnalism.
Câștigătorii concursului World Press Photo 2022 prezintă istorii ce cuprind un spectru larg de probleme – de la efectele incontestabile ale crizei climatice sau mișcările pentru drepturile civile și dreptul privind accesul la educație, până la păstrarea practicilor și identității indigene.
Majoritatea istoriilor câștigătoare ale concursului World Press Photo 2022 sunt prezentate de fotografi care sunt aproape de aceste istorii. 19 din cele 24 de proiecte premiate aparțin fotografilor originari din țările sau comunitățile de unde au fost fotografiate istoriile lor, devenite câștigătoare.
Anul acesta, din 64 823 de lucrări expediate la concurs de 4 066 fotografi din 130 de țări din întreaga lume au fost selectați 24 de câștigători regionali și patru câștigători globali din 23 de țări: Argentina, Australia, Bangladesh, Brazilia, Canada, Columbia, Ecuador, Egipt, Franța, Germania, Grecia, India, Indonezia, Japonia, Madagascar, Mexic, Nigeria, Olanda, Norvegia, Palestina, Rusia, Sudan și Tailanda.
Cei patru câștigători globali sunt:
# Premiul „Fotografia anului”: „Kamloops Residential School” de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times;
# Premiul „Fotoreportajul anului”: „Saving Forests with Fire” de Matthew Abbott, Australia, pentru National Geographic/ Panos Pictures;
# Premiul pentru proiecte pe termen lung: „Amazonian Dystopia” de Lalo de Almeida, Brazil, pentru Folha de São Paulo/ Panos Pictures;
# Premiul pentru proiect multimedia: „Blood is a Seed” de Isadora Romero, Ecuador.
În premieră, „Fotografia anului” nu surprinde oameni. Imaginea, realizată de Amber Bracken, comemorează copiii care au murit în şcoala rezidenţială indiană Kamloops din Columbia Britanică, o instituţie creată pentru a asimila forţat copiii indigeni şi unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate.
Școlile rezidențiale au început să funcționeze în secolul al XIX-lea, ca parte a unei politici de asimilare a indigenilor în cultura occidentală și predominant creștină. O Comisie a Adevărului și Reconcilierii a ajuns la concluzia că cel puțin 4 100 de elevi au murit în cadrul acestor școli. Kamloops a devenit cea mai mare instituție de învățământ din acest sistem.
Publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele fotografiilor câștigătoare la Muzeul Naţional de Istorie în perioada 10-30 noiembrie 2022.
Informaţii utile despre eveniment:
# lansarea expoziţiei: 9 noiembrie, ora 15.00, Muzeul Naţional de Istorie, în baza invitaţiilor;
# orar zilnic pentru publicul larg: 10.00 – 17.00. Vineri – închis;
# biletele pot fi achiziţionate în incinta muzeului;
# preţ bilet: 10 lei/adulţi; 5 lei/studenţi.
Expoziţia anuală internaţională World Press Photo este itinerantă în întreaga lume. Aceasta este montată în aproape 100 de spaţii din circa 45 de ţări şi este vizitată de peste 4 milioane de persoane la fiecare ediţie.
Prima ediţie a World Press Photo a avut loc în anul 1955, când un grup de fotografi olandezi a organizat un concurs pentru a-şi expune lucrările în faţa unei audienţe internaţionale. Pe parcursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai prestigioase competiţii de fotografie şi jurnalism vizual din lume.
La Chişinău, expoziţia a fost organizată pentru prima dată în anul 2017.