Se reia iluminatul stradal din Chișinău. Comisia Situații Excepționale a publicat o nouă decizie care include cinci prevederi

iluminare
Foto:simbol/prime.md

Comisia Situații Excepționale a municipiului Chișinău a făcut publică astăzi, 31 octombrie, o nouă decizie care se referă la reducerea consumului de energie electrică.

Potrivit acesteia, în Chișinău urmează să fie reluat iluminatul stradal, conform Programului de cuplare – decuplare a rețelelor de iluminat public. Totodată, „se recomandă agenților economici și locuitorilor municipiului Chișinău evaluarea posibilităților și măsurilor necesare pentru reducerea consumului de resurse energetice, în special în orele de vârf, 7.00-11.00 și 18.00-23.00.

Decizia integrală poate fi văzută în documentul anexat mai jos.


Ținem să menționăm că, așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoseliski, anunță că MGRES va reduce de luni, 24 octombrie, livrările de energie electrică către Republica Moldova de la 70 % la 27 %. Krasnoseliski spune că, dacă Gazprom nu crește livrările de gaz, atunci luna noiembrie volumul total de electricitate furnizat va fi de circa 23 % din totalul necesar malului drept. Krasnoseliskii a menționat că a trimis această informație și la Moscova.

Moldelectrica a anunțat stare de alertă pe piața energiei electrice a Moldovei. Moldtelectrica solicită consumatorilor să facă economie. În caz contrar, va recurge la deconectări a consumatorilor în evantai.


Amintim că, pe 29 octombrie, pentru prima data, compania Energpocom a achiziționat electricitate de pe OPCOM (operatorul pieții de energie electrică din România). 

Pe 26 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Municipiului Chișinău a publicat decizia cu referire la măsurile de reducere a consumului de resurse energetice și evitării întreruperilor de energie electrică pe perioada situației de alertă pe piața energiei electrice din Republica Moldova

Pe 21 octombrie, Energocom a mai cumpărat 18 milioane m³ de gaz pentru stocare.

Pe 20 octombrie, au fost achiziționate 10 milioane de metri cubi de gaze naturale la preț de 94,95 EUR/MW. Acestea vor fi stocate în depozitele subterane din Ucraina și vor fi utilizate de Republica Moldova în cazul limitării sau a întreruperii livrărilor de gaze naturale de către SAP „Gazprom”.

Amintim că din 11 octombrie, Ucraina a oprit exportul de electricitate către Republica Moldova, ca urmare a atacurilor din 10 octombrie, în mai multe orașe ucrainene, inclusiv în capitala Kiev. În consecință, Ministerului Energiei al Ucrainei a declarat că Ucraina încetează să mai exporte energie electrică din cauza atacurilor rusești cu rachete asupra instalațiilor energetice.


Amintim că, pe 4 octombrie, Gazprom a anunțat că își rezervă dreptul de a sista livrarea gazelor naturale în Moldova dacă până pe 20 octombrie nu vor fi efectuate toate plățile necesare. Pe 20 octombrie, S.A. „Moldovagaz” a transferat în întregime către SAP „Gazprom” plata pentru gazele naturale furnizate în luna septembrie 2022 în mărime de 53,5 milioane de dolari, precum și avansul în proporție de 50 % pentru luna octombrie în mărime de 27,4 milioane de dolari.

Potrivit Moldovagaz, în conformitate cu condițiile contractuale cu SAP „Gazprom”, pentru luna octombrie, curent este prevăzută livrarea către Republica Moldova a 250 de milioane de metri cubi de gaze naturale, ceea ce reprezintă 8,06 milioane de metri cubi pe zi.

Totodată, potrivit șefului Moldovagaz, Vadim Ceban, prețul de achiziție al gazelor naturale furnizate Republicii Moldova va fi de 1 031 de dolari SUA pentru 1 000 de metri cubi.

Începând cu 1 octombrie, moldovenii vor plăti peste 29,27 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus, după ce ANRE a aprobat solicitarea Moldovagaz cu referire la majorarea prețurilor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente