Disney și-a prezentat prima protagonistă feminină de dimensiuni plus-size într-un scurtmetraj care este lăudat pentru că explorează mișcarea body positivity, pentru că atinge subiectul neîncrederii în sine și al dismorfofobiei.
Animația „Reflect” relatează povestea Biancăi, o tânără dansatoare de balet care „se luptă cu propria ei reflecție, depășind îndoiala și frica prin catalizarea forței interioare, a grației și a puterii”.
Pelicula face parte din seria de filme experimentale Disney’s Short Circuit, lansată luna trecută prin serviciul de streaming Disney+.
Animația de șase minute a fost prezentată ca o poveste inspirațională despre depășirea dismorfiei corporale sau a dismorfofobiei și a îndoielii de sine.
Artista de animație și regizoarea Disney Hillary Bradfield, care a lucrat și la Encanto și Frozen II, a spus că speră că spectatorii „se vor simți mai pozitivi în raport cu ei înșiși și în legătură cu modul cum arată, după ce vor viziona scurtmetrajul”, informează The Guardian.
Într-un clip lansat de Disney prin intermediul rețelelor sociale, Bianca este văzută exersând în fața unei oglinzi, în timp ce imaginea reflectată începe să se destrame. Luptându-se cu încrederea ei, în cele din urmă reușește să capete siguranță și dansează până când oglinda dispare. Filmulețul în întregime poate fi văzut pe Disney+.
De curând, Disney încearcă să-și recadreze imaginea publică, lansând mai mult conținut cu personaje diverse.
În 2020, compania și-a prezentat inițiativa Stories Matter, angajându-se să fie mai incluzivă și mai consultativă și recunoscând responsabilitatea Disney de a „supționa în mod conștient, intenționat și necruțător spectrul de voci și perspective din lumea noastră”.
An all-new Short Circuit Experimental Film has arrived! Stream “Reflect” and all the Short Circuit Experimental Films by Walt Disney Animation Studios artists now on @DisneyPlus. 🩰 🎆 pic.twitter.com/c0gw5U4ecc
— Disney Animation (@DisneyAnimation) September 14, 2022
Ce este dismorfofobia sau tulburarea dismorfică corporală
Dismorfofobia este o tulburare caracterizata prin preocuparea extrema pentru un anumit defect fizic imaginar sau minor, preocupare care perturbă semnificativ calitatea vietii persoanei care suferă de aceasta.
Cu cuvinte mai simple, dacă există ceva care nu-ți place la tine, această „obsesie” te face să te urăști în întregime din cauza acelui „defect” și să-l vezi acolo unde el de fapt nu există sau să-l vezi și să-l percepi ca fiind mult, mult mai mare decât este de fapt.
Această tulburare de natură psihologică apare de cele mai multe ori în adolescență și poate avea o evoluție cronică. În majoritatea cazurilor, conștientizarea bolii este absentă și se asociază cu incapacitatea de a funcționa normal din punct de vedere social.
Persoanele afectate dezvoltă un delir de referință, se retrag din activitățile sociale, limitează contactul cu alte persoane, considerând că toți le observă defectul comentând la adresa lor, evaluându-i într-o cheie negativă.
Viziunea deformată asupra corpului lor transformă gândurile în obsesii, iar suferința emoțională este îngrozitoare, îndeosebi de aceea că, dacă persoana decide să-și împărtășească problema cu cineva, va primi înapoi semne de nedumerire și de negare a existenței acelui „defect” care afectează atât de mult viața persoanei vizate.
Adică, practic vezi ceva ce alții nu bagă în seamă sau nu considetă „atât de grav” și asta îți strică viața, te face antisocial(ă), obsedat(ă) de a aparențele tale și de ideea că „dacă nu ar fi asta, aș fi fericit(ă)”.
35 % dintre persoanele afectate petrec circa opt ore pe zi gândindu-se la diformitatea închipuită
Principalele simptome ale acestei afecțiuni sunt anxietatea, atacurile de panică, diminuarea stimei de sine, sentimente de rușine. Gândurile obsesive legate de un aspect al corpului perceput ca fiind diform, abuzul de alcool sau droguri sunt întâlnite în cadrul dismorfofobiei. Scăderea performanței academice, dar și comportamentul repetitiv de tipul verificării corpului în oglindă pot fi semne ale dismorfofobiei.
Unele persoane pot prezenta fobie socială, izolare socială și familială, o dietă și program fizic excesiv, autovătămare, dar și obsesia pentru chirurgia plastică sau proceduri dermatologice care nu au însă rezultatele scontate.
Ca urmare a fricii de care suferă cei afectați, persoana își petrece circa o oră pe zi verificând defectul de care are impresia că suferă. 35 % dintre cei afectați petrec circa opt ore pe zi gândindu-se la diformitatea închipuită. Se verifică mereu în oglindă, au impresia că sunt urmăriți constant și sunt mereu îngrijorați de modul în care sunt receptați de cei din jur sau de ce sunt ei singurii care suferă de diformitatea respectivă. Întreaga rutină se concentrează în jurul aspectului pe care îl consideră diform, iar comportamentul obsesiv iese în cele din urmă la iveală.
Persoanele care suferă de dismorfofobie se consideră foarte neatractivi, chiar respingători. Cheful de viață dispare încet, lăsând locul altor temeri, cum ar fi cea de a intra într-o relație. Pacienții ajung să sufere de depresie, nu mai au curaj să iasă din casă și se retrag din viața socială. Pentru celelalte persoane, aceste comportamente sunt inexplicabile deoarece nu cunosc motivele care se ascund în spatele acestora.
Adesea pacienții cu dismorfofobie dezvoltă depresie majoră și ajung la tentative de suicid.
Cele mai frecvente zone de interes pentru persoanele care suferă de tulburare dismorfică a corpului includ:
# imperfecțiuni ale pielii – riduri, cicatrici, acnee, pete și linii faciale, vergeturi, paloarea pielii, subțierea firului de păr, păr excesiv pe corp, forma nasului;
# imperfecțiuni ale părului – capul, păr corporal sau chiar absența părului;
# trăsături faciale – foarte des este vorba despre nas, dar ar putea fi implicată orice formă și dimensiune a feței;
# greutate corporală – poate fi prezentă obsesia legată de greutatea corporală sau tonusul muscular.
Alte zone de interes includ mărimea penisului, mușchii, sânii, coapsele, fesele și prezența anumitor mirosuri ale corpului.
Ce ne face predispuși de a căpăta tulburarea
Un nivel insuficient de serotonină în creier, este unul dintre neurotransmițătorii creierului implicați în durere și afectivitate, poate contribui la această tulburare. Deși un astfel de dezechilibru în creier este inexplicabil, poate fi ereditar. Serotonina este considerată a avea rol în reglarea anxietății, dar și în procesul de somn și memorizare.
Serotonina aparține unei clase de neurotransmițători care transferă semnale chimice între celulele nervoase. La un anumit declanșator, neurotransmițătorul este eliberat în sinapsa neurală și se va lega de receptorul localizat pe celula nervoasă de alături. Se crede că cei care suferă de această boala au receptorii blocați sau alterați, prevenind legarea serotoninei. Această teorie este susținută de faptul că pacienții răspund pozitiv la medicația antidepresivă care generează nivele ridicate de serotonină.
Tulburarea dismorfică apare frecvent alături de tulburarea compulsiv-obsesivă în care pacientul incontrolabil practică ritualuri de comportament anormale. Un istoric de predispoziție genetică pentru tulburarea compulsiv-obsesivă fac oamenii mai susceptibili de a dezvolta sindromul dismorfic.
Ce impact are criticismul, media și părinții asupra dismorfofobiei
S-a sugerat că criticismul față de aspectul fizic poate juca un rol semnificativ în debutul tulburării. Deși este puțin probabil ca tulburarea să fie cauzată de criticism, acesta poate acționa ca un factor declanșator la indivizii care sunt expuși la abuz în copilărie, tortură psihologică. Aproximativ 60 % dintre cei afectați raportează tachinare în perioada copilăriei.
Similar tachinării, stilul parental poate contribui la debutul bolii. De exemplu, părinții care pun un preț mare pe aspectul fizic sau care arată nepăsare totală față de acesta pot acționa ca declanșatori la persoanele predispuse genetic.
În ceea ce ține de impactul media, de la vârste fragede, reclamele și show-urile de televiziune promovează modele aproape imposibil de atins ale perfecțiunii feminine. Lupta pentru a satisface standardele de frumusețe stabilite de media poate deveni o obsesie pentru femei și fete deopotrivă.
S-a presupus că presiunea media poate contribui la debutul bolii, dar totuși, aceasta apare la toți pacienții în toate părțile lumii, incluzând zonele izolate unde accesul la media este limitat.
De ce e importantă incluziunea
În primul rând, nimănui nu-i place să se simtă discriminat(ă), iar motiv de discriminare poate fi orice: de la situația financiară și până la faptul că, de exemplu, ai pistrui sau chiar că ești „prea frumos/frumoasă”. Discriminarea și lipsa senzației de apartenență ne afctează atât de mult, fiindcă suntem ființe sociale și avem nevoie să facem parte dintr-un grup, să găsim indivizi și grupuri de indivizi cu care ne identificăm și cu care ne asemănăm. Asta ne face să ne simțim că nu suntem singuri și că ceea ce trăim este „normal”.
Tocmai de asta există astăzi grupuri de interese, pentru mămici, pentru diasporă, studenți sau poeți. Fiecare om vrea să-și simtă preocupările validate și să vadă că modul său de a fi, de a arăta, de a gândi, de a face lucrurile nu este unul ciudat, nemaiîntâlnit sau rușinos, sau că situația în care se află la momemt nu este „una pe pământ” și i se întâmplă doar lui sau ei.
Pentru copii, vizualizarea animațiilor sau filmelor incluzive poate avea următoarele efecte:
# aceștia învață ce este empatia și diversitatea;
# copiii primesc „permisiunea morală” pentru oportunități noi de prietenie cu copiii pe care nu îi percepeau în calitate de potențiali prieteni;
# odată deveniți mai toleranți, copiii sunt mai puțin predispuși să tachineze alți copii care diferă prin ceva, iar asta destramă cercul închis de oameni traumatizați, care capătă tulburări mintale sau traumatizează la rândul lor;
# odată ce se regăsesc în acea reprezentare ecranizată, devin mai siguri pe sine, mai motivați și mai puțin intimidați de ceea ce îi face „diferiți” sau îi face să se simtă astfel,
În concluzie, copiii trebuie să înțeleagă (pentru că nu au de unde să știe asta de la sine) că este un lucru natural faptul că toate persoanele sunt diferite, cu trăsături, abilități și calități, și că aceste diferențe nu sunt motiv de ură în raport cu sine și cu cei din jur.
