După ce Igor Dodon a fost menționat în raportul SUA care impune sancțiuni internaționale pentru 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei, fostul șef de stat a venit cu o reacție.
„Ambasadorul SUA a demonstrat ieri cine este stăpân în casă. Reprezentanții PAS, care au început să se bucure și să bată din palme ca niște copii mici, nu înțeleg de fapt ce se întâmplă.
Avem o țară independentă și suverană, iar atunci când cineva din exterior ne indică că această persoană este rea, iar aceasta este bună, ne transformăm într-o republică bananieră. Astăzi, cetățenii moldoveni sunt folosiți în interese geopolitice, iar apariția de ieri a ambasadorului SUA în fața presei – este un semnal direct: [Noi suntem stăpânii aici, şi aşa cum spunem noi, aşa va fi].
Și nu contează dacă este vorba despre Plahotniuc, pe care Statele Unite l-au folosit împotriva Rusiei, sau despre altă persoană. L-au folosit și l-au aruncat. Maia Sandu nu a înțeles acest lucru, și aceasta este greșeala ei. O așteaptă aceeași soartă”, se arată în mesajul transmis de acesta.
Amintim că ieri, 26 octombrie, Vladimir Plahotniuc și deputatul fugar Ilan Șor au fost incluși în lista de sancțiuni internaționale, elaborată de SUA. Ca urmare a acestei decizii, toate proprietățile și activele în proprietatea persoanelor desemnate sunt blocate și trebuie raportate la Oficiul pentru Controlul Activelor Străine al Trezoreriei americane.
După anunțarea sancțiunilor, prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavriliță și ministrul justiției, Sergiu Litvinenco, au susținut un briefing la care Gavrilița a declarat că în raportul publicat de Departamentul Trezoreriei SUA au fost menționați Igor Dodon și partidul Mișcarea Alternativă Națională, al cărui lider este primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban. Cel din urmă a venit și el cu o reacție.