Asociația Promo-Lex, Amnesty International Moldova, Centrul de Politici și Reforme și Ambasada Drepturilor Omului (Human Rights Embassy) au venit cu o reacție în legătură cu protestul de ieri, 26 octombrie, din fața Procuraturii Generale, exprimând printr-o declarație faptul că condamnă acțiunile organizatorilor întrunirii, care au depășit cadrul legal stabilit, fiind comise cu reaua intenție de blocare a sediului unei instituții publice.
Astfel, în data de 26 octombrie 2022, în timpul discursului și la îndemnul organizatorilor întrunirii din fața Procuraturii Generale și anume I. Șor (online) și D. Țurcanu, un grup de persoane a încercat să instaleze corturi pe pragurile și în fața ușilor de la intrare în sediul Procuraturii Generale. Grupul respectiv avea un comportament agresiv și nu reacționa la îndemnurile poliției de a nu bloca intrarea în sediul instituției publice.
„Acțiunile organizatorilor aparent încurajau grupul de persoane agresive, fără a îndeplini obligația de menținere a ordinii publice și cooperare cu organele de drept”, scrie Promo-Lex.
Potrivit art. 16 al. 1 a Legii privind întrunirile organizatorul trebuie să asigure accesul în clădirile din imediata apropiere a locului de desfășurare a întrunirii. Totodată, conform art. 21 al. 1 coroborate cu prevederile art. 8 și art. 18 a Legii privind întrunirile, organizatorii întrunirii sunt obligați să reacționeze la orice abatere de la caracterul pașnic al întrunirii. În caz de apariție a unor elemente interzise este obligat să le elimine împreună cu poliția. Prin definiție este interzis ca organizatorul unei întruniri să fie generatorul unor situații de încălcare a ordinii publice, acțiune care va scoate în afara legii o astfel de întrunire.
„În context vom remarca că, spațiul din fața Procuraturii Generale era suficient pentru a desfășura întrunirea în mod pașnic, iar acțiunile întreprinse de grupul de persoane agresive erau aparent direcționate pentru destabilizarea caracterului pașnic al întrunirii”, menționează Promo-Lex.
Jurnaliștii ar fi fost amenințați cu răfuiala fizică pentru acțiunile de transmitere a imaginilor de la protest
Ulterior protestului au apărut informații că mai mulți jurnaliști au fost amenințați cu răfuiala fizică pentru acțiunile de transmitere a imaginilor de la protest. Potrivit art. 17 a Legii privind întrunirile, accesul presei și oricăror persoane care înregistrează întrunirea nu poate fi limitat.
„Mai mult ca atât, vom menționa și protecția specială a jurnaliștilor în situația transmiterii informației de la locul întrunirilor publice, precum și sancțiunile penale pentru intimidarea și limitarea activității acestora.
Vom remarca faptul că însăși natura întrunirilor pașnice comportă caracterul liber decizional al participării. Participanților le revine dreptul să decidă să fie prezenți sau nu la o întrunire. Constrângerea participării la o întrunire constituie o infracțiune prevăzută de art. 184 Cod Penal.
Nu în ultimul rând vom atrage atenția asupra obligației ce îi revine și autorității publice locale care trebuie să asiste organizatorii și să intervină în situația deciderii unor acțiuni precum sistarea sau dispersarea întrunirilor. Ne-participarea reprezentantului autorității publice la asemenea întruniri denotă lipsa de voință a autorității publice locale și mandatarea organelor de menținere a ordinii publice pentru intervenție. Pentru a exclude orice speculație cu privire la caracterul arbitrar sau de altă natură a acțiunilor poliției/carabinierilor, considerăm imperios necesară prezența reprezentantului autorității publice locale la întruniri”, adaugă Promo-Lex.
Reieșind din cele expuse, organizațiile semnatare:
# condamnă acțiunile organizatorilor întrunirii din 26.10.2022 – I. Șor (online) și D. Țurcanu de blocare a accesului în instituția publică – Procuratura Generală a Republicii Moldova;
# condamnă acțiunile unor participanți la întrunire de agresare a jurnaliștilor;
# condamnă acțiunile de constrângere a participării la întrunirile publice;
# îndeamnă organizatorii întrunirilor, reprezentanții autorității publice locale și ai poliției/carabinierilor să coopereze în vederea desfășurării unor întruniri pașnice și civilizate;
# îndeamnă organele de poliție și procuraturii să investigheze alegațiile cu privire la agresarea jurnaliștilor.
Amintim că duminică, 16 octombrie 2022, în centrul capitalie a avut loc un protest la care au participat în jur de 6 000 de persoane. Pe lângă susținătorii partidului „ȘOR”, la manifestație s-a alăturat și partidul lui Gheorghe Cavcaliul – PACE.
În acest sens, mai multe ONG-uri, printre care Amnesty International Moldova, Centrul de Politici și Reforme, Asociația Promo-LEX și Ambasada Drepturilor Omului au anunțat că condamnă încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor admisă de autoritățile publice în seara zilei de 16 octombrie 2022 prin dispersarea protestului organizat de partidul „ȘOR” în fața Parlamentului Republicii Moldova cu excepția părții carosabile.
Pe 13 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a interzis desfășurarea întrunirilor care blochează circulația, în zilele lucrătoare. În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore.
E de menționat că Partidul „ŞOR” a anunțat proteste nonstop în centrul capitalei începând cu data de 18 septembrie. După mai multe zile de protest, Poliția a solicitat Primăriei Chișinău să retragă autorizația pentru proteste „întrucât protestatarii prezintă un comportament neregulamentar”. De cealaltă parte, primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că nu primăria este responsabilă de sancționarea protestatarilor.
Pe 9 octombrie, curent, protestatarii partidelor „ȘOR” și PCRM au instalat corturi chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, blocând circulația rutieră. Poliția a evacuat corturile amplasate pe mijlocul străzii pe 10 octombrie.
Pe 11 octombrie, președinta țării, Maia Sandu, a cerut guvernului să examineze modificarea temporară a legislației, astfel încât poliția să poată asigura ordinea publică în timpul protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Asociația Promo-LEX a criticat intenția Maiei Sandu de a modifica legislația cu privire la intervenția poliției la proteste, menționând că modificarea legislației în funcție de conjunctura de moment este o practică păguboasă și reprezintă un precedent periculos pentru o democrație bazată pe un stat de drept.
În după amiaza zilei de 14 octombrie, în centrul capitalei au avut loc altercații între polițiști și protestatari. Incidentul a avut loc după ce manifestanții au încercat să blocheze din nou bulevardul Ștefan cel Mare cu corturi. În urma intervenției oamenilor legii au fost reținute patru persoane.