Mai multe persoane vor beneficia de asistența juridică garantată din partea statului. Se majorează venitul minim eligibil, de la 2 183 de lei la 3 500 de lei. Proiectul a fost votat în a doua lectură.
Astfel, vor putea beneficia de asistența juridică garantată de stat cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real (3 500 de lei). Până acum, beneficiari erau persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență (2 183 de lei).
Persoanele cu dizabilitate severă și accentuată vor beneficia de asistență juridică garantată de stat, indiferent de nivelul venitului acestora.
Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 000 de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților din buget au fost alocate 73,5 milioane de lei.