Dintre cele 129 de instituții de educație timpurie din capitală, 127 au fost conectate la căldură. Anunțul a fost făcut astăzi, 24 octombrie, de către șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău.
Potrivit acestuia, două instituții de educație timpurie din sectorul Râșcani rămân neconectate la agentul termic din cauza avarierii a traseului prin care grădinițele respective ar trebui să primească căldură. Pavaloi a precizat că pe parcursul zilei de astăzi, vor fi efectuate lucrările necesare, pentru ca acestea să fie conectate.
Totodată, Andrei Pavaloi a menționat că de conectarea la căldură a instituțiilor de educație timpurie din suburbii sunt responsabile primăriile locale. Dintre cele 25 de grădinițe, doar 16 sunt conectate la agentul termic. Acestea urmează să fie conectate la căldură până la sfârșitul zilei de astăzi, excepție două grădinițe din suburbiile sectorului Ciocana, care au cazangerie autonomă.
De asemenea, liceele, gimnaziile și școlile vor fi conectate după vacanța de toamnă, care va fi în perioada 26-30 octombrie.
Șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, a precizat că toate instituțiile medicale municipale sunt pregătite pentru a fi conectate la agentul termic. Acesta a menționat că unele instituții medicale, cum ar fi maternitățile, secțiile pediatrice și anumite spații din cadrul spitalelor pentru copii au fost conectate la agentul termic sau sunt folosite încălzitoarele electrice, temporar. Unele instituții medicale au fost conectate la căldură doar pe timp de noapte.
„Urmărim condițiile meteo, însă deocamdată, temperatura în interiorul spitalelor este confortabilă”, a menționat Boris Gîlca.
Amintim că începând cu 1 octombrie a intrat în vigoare noul preț pentru energia electrică. Așadar, tariful pentru energia termică livrată consumatorilor de către S.A. „Termoelectrica” este de 2 854 lei/Gcal, ceea ce reprezintă o creștere de peste 30 % față de tariful curent.