Ana Revenco: „Vom interveni prompt și hotărât în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate”

ipiccy_image (23)
Foto:Ana Revenco/partidulsor.md

Ana Revenco, ministra afacerilor interne a Republicii Moldova, a anunțat pe pagina sa de Facebook, că poliția, în cazul în care protestatarii nu se vor conforma cerințelor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), îi va putea îndepărta și fără implicarea organizatorului. 

„Dacă în timpul desfăşurării întrunirii unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. În același timp, dacă prin acțiunile enumerate se încalcă grav ordinea publica, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale”, menționează aceasta pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ministra specifică că angajații subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor aplica legea și vor interveni prompt și hotărât în cazul în care drepturile cetățenilor vor fi lezate. „Securitatea nu poate fi negociată, în contextul în care este legată în mod direct de libertatea fiecărui cetățean”.

Amintim că ieri, 13 octombrie, Comisia pentru Situații Excepționale a interzis desfășurarea întrunirilor care blochează circulația, în zilele lucrătoare.  În zilele de odihnă, aceste întruniri vor putea fi desfășurate pe o perioadă de cel mult patru ore. 

„Dacă în timpul desfăşurării întrunirii, unii participanţi încalcă ordinea publică, incită la discriminare sau violență, îndeamnă la război sau agresiune ori organizează tulburări în masă, poliția îi poate îndepărta pe aceştia și fără implicarea organizatorului, în cazul inacțiunii acestuia. De asemenea, dacă acțiunile enumerate se încalcă grav, poliția poate cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii și fără implicarea reprezentantului autorității publice locale”, se arată în decizie.

E de menționat că Partidul „ŞOR” a anunțat proteste non-stop în centrul capitalei începând cu data de 18 septembrie. După mai multe zile de protest, Poliția a solicitat Primăriei Chișinău să retragă autorizația pentru proteste „întrucât protestatarii prezintă un comportament neregulamentar”. De cealaltă parte, primarul capitalei Ion Ceban a declarat că nu Primăria este responsabilă de sancționarea protestatarilor.

Pe 9 octombrie curent, protestatarii partidelor „ȘOR” și PCRM au instalat corturile chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, blocând circulația rutieră. Poliția a evacuat corturile amplasate pe mijlocul străzii pe 10 octombrie.

Pe 11 octombrie, președinta țării Maia Sandu a cerut guvernului să examineze modificarea temporară a legislației, astfel încât poliția să poată asigura ordinea publică în timpul protestelor organizate de Partidul „ȘOR”. Asociația Promo-LEX a criticat intenția Maiei Sandu de a modifica legislația cu privire la intervenția poliției la proteste, menționând că modificarea legislației în funcție de conjunctura de moment este o practică păguboasă și reprezintă un precedent periculos pentru o democrație bazată pe un stat de drept.

În după amiaza zilei de 14 octombrie, în centrul capitalei, au avut loc altercații între polițiști și protestatari. Incidentul a avut loc după ce manifestanții au încercat să blocheze din nou bulevardul Ștefan cel Mare cu corturi. În urma intervenției oamenilor legii, ai fost reținute patru persoane.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente