În cazul alegerilor parlamentare, 19,7 % dintre respondenții unui sondaj realizat de iData ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, 17,1 % ar vota pentru Partidul Popular „ȘOR”, 14,3 % ar vota cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
Pe locul patru s-a clasat Partidul Comuniștilor din Republica Moldova cu 3,8 %, iar 3,2 % dintre respondenți ar vota pentru Platforma DA.
Cele cinci formațiuni politice ar ajunge în Parlamentul Republica Moldova și ar obține respectiv: PAS – 34 de mandate, PPȘ – 30 de mandate, PSRM – 25 de mandate, PCRM – 7 mandate, iar Platforma DA – 5 mandate, fără a lua în calcul votul cetățenilor Republicii Moldova din Diasporă și din Stânga Nistrului.
Sondajul a fost realizat de compania iData în perioada 4-10 octombrie pe un eșantion total de 1 020 de respondenți. Eroarea maximă de eșantionare este de ±3 %.
Despre iData: Date Inteligente SRL în prezent reprezintă o companie ce efectuează tot ciclul de culegere și procesare a datelor de la planificarea cercetării, elaborarea instrumentelor de cercetare, culegerea de date, analiza lor, elaborarea rapoartelor analitice și prezentarea datelor.
Activitatea companiei o puteți urmări și pe acest canal de Telegram.