Cadavrele a 62 de soldați ucraineni căzuți în război au fost returnate Ucrainei. Cele mai importante evenimente din a 230-a zi de război

unian ucraina
Foto:unian.net

Astăzi este a 230-a zi de război. În acest material vă prezentăm cele mai importante evenimente care au avut loc în țara vecină și nu doar în legătură cu subiectul invaziei Rusiei pe parcursul acestei zile.

🟣 Președintele Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, vor participa la summitul G20 de la Bali. Guvernul indonezian se așteaptă ca, în timpul întâlnirii reprezentanților ai 20 de țări lidere economice mondiale, să fie încheiat un pact de cooperare. Informația a fost publicată de portalul Okezone, cu referire la discursul ministrei afacerilor externe a Indoneziei, Retno Marsudi, în cadrul unei conferințe de presă.

🟣 Ca urmare a bombardamentelor de ieri, 10 octombrie, din Ucraina, 20 de persoane au fost ucise, iar 108 – grav rănite. Despre asta a anunțat ofițerul de presă al Serviciului de Stat de Urgență al Ucrainei în timpul unui briefing de presă.

Amintim că, în dimineața zilei de 10 octombrie, Rusia a lansat 75 de rachete spre mai multe orașe din Ucraina. Potrivit președintelui Ucrainei, Volodâmâr Zelenski, au fost bombardate orașele Kiev, Hmelnâțkâi, Dnipro, Vinița, Ivano-Frankivsk, Zaporijjea, Harkiv, Jâtomâr, Sumî și Kropâvnâțkâi.

Prin urmare, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene din Republica Moldova a venit cu o reacție în care condamnă atacurile Rusiei împotriva civililor din toată Ucraina, soldate cu zeci de victime. De asemenea, șefa statului, Maia Sandu, a venit și ea cu un mesaj în care condamnă atacurile armatei ruse asupra Ucrainei.

Mai multe detalii citiți în acest material.

🟣 În regiunea Vinița, în urma loviturilor rusești asupra a două infrastructuri avariate din zonă, au fost rănite trei persoane. Anunțul a fost făcut de șeful Administrației Militare Regionale pe pagina sa de Telegram, scrie unian.net.

„Sub focul inamicului au fost țintele energetice din regiunea Vinița. În timpul unui atac cu rachete, inamicul a lovit două infrastructuri avariate, unde au fost rănite trei persoane”, menționează acesta.

🟣 În Belarus sa început inspecția forțelor armate. Conform informațiilor, verificările acoperă cele mai importante aspecte ale gradului de pregătire pentru îndeplinirea sarcinilor militare. Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Ministerului Apărării din Belarus pe pagina de Telegram.

🟣 Cadavrele a 62 de soldați ucraineni căzuți în război au fost returnate Ucrainei. Potrivit Ministerului pentru Reintegrarea Teritoriilor Ocupate Temporar al Ucrainei, negocierile au fost extrem de dificile, însă s-a reușit ca soldați, în special cei care au luptat în Olenivka, să fie returnați țării.

🟣 Miliardarul rus Iuri Milner, care se află în top 15 cei mai bogați oameni din lume conform Forbes, a renunțat la cetățenia rusă. Despre asta a scris acesta astăzi pe pagina sa de Twitter.

🟣 Armata rusă din nou a bombardat Zaporijjea. Atacurile au distrus un salon de automobile, o instituție de învățământ, o școală și dispensarul din zonă. De asemenea, o persoană a decedat. Acest lucru a fost anunțat de președintele regiunii Zaporijjea pe Telegram.

🟣 Soldații ruși au atacat o centrală termică (TPP) din regiunea Vinița, cu ajutorul a două drone kamikaze. În urma atacului, au fost rănite șase persoane. Anunțul a fost făcut de șeful Administrației Militare Regionale pe pagina de Telegram.

🟣 Cu câteva zile înainte de atacurile cu rachete în Ucraina, Vladimir Putin a efectuat mai multe schimbări în cadrul personalului militar, oferind generalului Surovikin o nouă funcție. Acesta a fost numit responsabil de atacurile cu rachete și este cel care s-a aflat în spatele lansărilor masive spre Ucraina, în data de 10 octombrie, transmite unian.net.

🟣 Ca urmare a bombardamentelor masive de ieri, 10 octombrie, în regiunea Dnipropetrovsk, 118 mineri au fost blocați sub pământ, iar salvarea lor continuă și până astăzi. Ministrul Afacerilor Interne a anunțat despre acest fapt în cadrul unei emisiuni telefonice.


Amintim că primele raportări despre consolidarea trupelor ruse la granița cu Ucraina au început în octombrie 2021, iar în decembrie 2021, Rusia a cerut ca NATO să nu se mai extindă niciodată spre est, în special să nu includă Ucraina în componența sa. SUA și NATO nu au fost de acord cu astfel de cereri. În februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.
Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici!

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente