Regiunea Rașcov este cunoscută datorită locurilor pitorești. În arhivele localității au fost atestate șapte tipuri de lăcașe de cult, dintre care doar patru s-au păstrat până în zilele noastre. Printre ele se numără sinagoga și ruinele bisericii din stânga Nistrului. Nu de mult, au fost încheiate lucrările de conservare a acestor monumente de arhitectură.
Sinagoga din localitatea Rașcov datează din anul 1749 și este considerată una din 20 cele mai frumoase edificii din Europa. În secolul XVIII, biserica era considerată greco-răsăriteană, iar în 1894 a devenit creștin-ortodoxă. În anii ’30 aceasta a fost distrusă, fiind transformată în hambar pentru grâne.
„Asemenea construcții în Moldova nu mai există. S-a păstrat decorul din piatră, care ne demonstrează că a fost construită în stilurile baroc și rococo. Clădirea este una remarcabilă și are foarte mulți vizitatori”, spune Olga Slivca, directoarea muzeului din Rașcov.
Potrivit PNUD, lucrările de conservare au durat câteva luni, fiind respectate standardele naționale și internaționale de păstrare a patrimoniului.
„La asemenea clădiri istorice nu poți face lucrări de consolidare în formă clasică, adică intervențiile trebuie să fie minime, dar recurgem la un foraj special cu diamant, ținând cont de o anumită umiditate, pentru că este foarte important ca acești pereți să fie întăriți. Noi trebuie să păstrăm patrimoniul istoric existent. Noi nu putem să modificăm acești pereți, această tencuială, pentru a nu interveni în aspectul exterior și interior al clădirii”, explică Iurii Kriklivets, directorul adjunct al companiei care a efectuat lucrările de conservare.
Sinagoga și biserica din Rașcov fac parte din cele 10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, selectate pentru restaurare și conservare în cadrul componentei patrimoniu cultural al Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”.
Amintim că anterior în cadrul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii” a fost restaurată și Moara de Vânt din UTA Găgăuzia construită la sfârșitul secolului al XIX-lea.