A fost ratificat acordul dintre guvernul țării noastre și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. În baza acestui acord, Moldova va beneficia de un grant în valoare de 900 000 de euro pentru acoperirea retroactivă a cheltuielilor suportate de către sistemul de sănătate în vederea acordării asistenței medicale refugiaților din Ucraina.
Grantul va fi utilizat de către Ministerul Sănătății, prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, pentru finanțarea cheltuielilor, care au avut două componente: asistența medicală oferită prin intermediul instituțiilor medicale și asistența medicală furnizată de echipele mobile.
Termenul de valabilitate a acordului este prevăzut până la 31 ianuarie 2023.
Potrivit oficialilor de la guvern, grantul de 900 000 de euro acoperă parțial cheltuielile suportate de sistemul medical al Republicii Moldova în scopurile respective, dar sunt și alte instituții internaționale care au contribuit sau sunt disponibile să contribuie.