Până la sfârșitul anului 2024, toate telefoanele mobile, tabletele și camerele digitale vândute în Uniunea Europeană vor trebui să fie echipate cu un port de încărcare USB de tip C. Începând cu primăvara anului 2026, obligația se va extinde la laptopuri. Noua lege, adoptată în plenul parlamentului european cu 602 voturi pentru, 13 împotrivă și 8 abțineri, face parte dintr-un efort mai amplu al Uniunii Europene de a reduce deșeurile electronice și de a le permite consumatorilor să facă alegeri mai durabile.
Potrivit noilor norme, consumatorii nu vor mai avea nevoie de un încărcător diferit de fiecare dată când achiziționează un nou dispozitiv, deoarece vor putea utiliza un singur încărcător pentru o gamă largă de dispozitive electronice portabile mici și mijlocii.
Indiferent de producătorul lor, toate telefoanele mobile noi, tabletele, camerele digitale, căștile și căștile cu microfon, consolele video portabile și difuzoarele portabile, cititoarele electronice, tastaturile, mouse-urile, sistemele portabile de navigație, căștile intraauriculare și laptopurile reîncărcabile prin cablu cu fir, care funcționează cu o putere de alimentare de până la 100 de wați, vor trebui să fie echipate cu un port USB de tip C.
Toate dispozitivele care permit încărcarea rapidă vor avea acum aceeași viteză de încărcare, permițându-le utilizatorilor să le încarce la fel de repede, indiferent de încărcătorul utilizat, atâta timp cât este compatibil.
Aceste noi obligații vor conduce la reutilizarea unui număr mai mare de încărcătoare și vor ajuta consumatorii să economisească până la 250 de milioane de euro pe an la achizițiile inutile de încărcătoare. În Uniunea Europeană, încărcătoarele aruncate și neutilizate reprezintă aproximativ 11 000 de tone de deșeuri electronice pe an.
Consiliul European va trebui să aprobe în mod oficial directiva înainte de a fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Aceasta va intra în vigoare la 20 de zile de la data publicării. Țările Uniunii vor dispune apoi de 12 luni pentru a transpune normele în legislația națională și de alte 12 luni după sfârșitul perioadei de transpunere pentru a le aplica. Noile norme nu se vor aplica produselor introduse pe piață înainte de data aplicării.