Ai făcut vreodată Yoga în bibliotecă? Iată că, pe 30 septembrie ai ocazia să o faci, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova.
La data menționată, Chișinăul va găzdui #NocturnaBibliotecilor2022, iar la ora 18.30, în cea mai mare bibliotecă din țară – Biblioteca Națională a Republicii Moldova, va avea loc o lecție de yoga printre cărți.
Cei care au covorașe pentru yoga sunt invitați să le aducă cu ei, iar cei care nu le au le vor putea împrumuta de la organizatorii evenimentului.
Vizitatorii sunt invitați să se îmbrace în haine confortabile și să vină la etajul 2 al Bibliotecii Naționale. Intrarea este liberă.

Biblioteca Națională a Republicii Moldova își deschide ușile pentru vizitatorii de toate vârstele, oferindu-le un program complex in cadrul ediției Nocturnei Bibliotecilor 2022, cu genericul „Share Location@BIBLIOTECĂ”.
Nocturna Bibliotecilor este organizată în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România și Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova, susținută de Ministerul Culturii din Republica Moldova și este o sărbătoare a cărții și a bibliotecii.
Pentru cei care doresc să petreacă timpul într-o atmosferă agreabilă, Biblioteca Națională a Republicii Moldova propune:
# ateliere de creație și scriere;
# jocuri interactive și intelectuale;
# vizite în spațiile bibliotecii și în locurile cu acces închis pentru utilizatori;
# prezentări interactive;
# expoziții inedite de documente;
# tablouri ale artiștilor plastici din țară.
Vizitatorii sunt așteptați la data de 30 septembrie, cu începere de la ora 15.00
Programul Campaniei Nocturnei Bibliotecilor 2022 la BNRM poate fi văzut aici.