Ministerul Educației și Cercetării (MEC) lansează astăzi, 27 septembrie, concursul de selecție a localității ce va deține titlul „Capitala Tineretului – 2023”. În cadrul localității câștigătoare, pe parcursul unui an, vor fi organizate toate activităţile de tineret ale autorităţii publice locale, ONG-urilor naționale şi locale, organizaţiilor internaţionale, precum şi ale autorităților publice centrale.
UPDATE. Depunerea dosarelor a fost extinsă până pe 1 decembrie 2022, ora 17.00.
La acest concurs se pot înscrie autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi, inclusiv cele din UTA Găgăuzia și autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea, constituite pe teritoriul municipiului, cu excepția municipiului Chișinău. De asemenea, la concurs nu pot participa autorităților administrației publice locale care au deținut titlul de „Capitala Tineretului” în ultimii trei ani (comuna Sipoteni, raionul Călărași – anul 2020 și 2021; și orașul Ștefan Vodă – anul 2022).
Pentru a participa la Program, doritorii trebuie să completeze acest formular de aplicare, până la data de 14 noiembrie 2022, ora 17.00. Formularele trebuie trimise, ulterior, la adresele de e-mail: [email protected] sau [email protected].
Direcțiile prioritare de activitate și beneficiile pentru localitatea câștigătoare pot fi găsite AICI.