În legătură cu acțiunea de protest care se desfășoară în scuarul Parlamentului Republicii Moldova, Poliția Republicii Moldova solicită intervenția Primăriei municipiului Chișinău pentru a pune capăt încălcărilor comise de participanți. Se cere modificarea condițiilor de desfășurare a întrunirii.
Primăria a fost sesizată în legătură cu următoarele încălcări: satisfacerea necesităților fiziologice în spații publice, admiterea fumatului în spații publice deschise, conflicte de diferit gen și alte încălcări. Totodată, poliția precizează că, pe timp de noapte, organizatorii protestului nu sunt prezenți și mulțimea rămâne necontrolată.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Poliția Republicii Moldova, primăria nu a luat atitudine, iar participanții la protest admit în continuare nereguli.
Amintim că, începând cu 18 septembrie, activiști ai Partidului „ȘOR” s-au adunat la un protest în fața președinției și a parlamentului de la Chișinău. Participanții cer organizarea alegerilor parlamentare anticipate.