Mulți dintre noi își doresc să vorbească engleza, dar, din varii motive, nu o învață. Șefa Departamentului Limbi Străine din cadrul UTM, conf. univ., dr. Svetlana CATERENCIUC, a dezvăluit într-un interviu acordat pentru TeleMatinal, TVR Moldova, unele trucuri pentru a învăța limba engleză într-un mod mai ușor, dar și distractiv.
În școală a învățat franceza ca limbă străină, iar engleza a descoperit-o abia la facultate. Primele lecții îi păreau extrem de dificile, dar în scurt timp și cu puțin efort procesul de învățare s-a transformat în plăcere. A ajutat-o pasiunea pentru limbile străine, dorința de a cunoaște o cultură și o civilizație străină, de a interacționa cu lumea din afara țării, dar și de „a ieși din propria găoace”. Ulterior, buna cunoaștere a limbii engleze i-a deschis multe uși. În prezent, Svetlana CATERENCIUC colaborează cu instituții internaționale din Anglia, Italia, Germania și Irlanda. A susținut câteva examene Cambridge, la un nivel mai avansat, atribuite profesorilor de limba engleză, obținând respectivele certificări Cambridge, care permit profesarea la nivel internațional, grație cărora astăzi are și posibilitatea de a activa și colabora în afara țării.
Susține că, indiferent de vârstă, trebuie să fim într-o mișcare continuă și să fim pregătiți pentru schimbări și provocări. Tehnologiile informaționale ne oferă diverse posibilități, ne ajută să ne descurcăm în diverse limbi prin intermediul soft-urilor de traducere. Totodată, însă, nu trebuie să uităm să interacționăm, să comunicăm într-o limbă de circulație internațională. Este vorba de depășirea acelei bariere sau temeri de a vorbi fie, inițial, și cu anumite greșeli. Copiii, de exemplu, fiind mai dezinvolți, nu au această frică și învață mai repede, conștientizând, pe parcurs, atât regulile, cât și structurile lingvistice pe care le utilizează.
Studierea englezei de la grădiniță le oferă picilor o experiență pozitivă, care le rămâne în memorie, consideră doamna profesoară Svetlana CATERENCIUC. De asemenea, la dezvoltarea abilităților comunicaționale contribuie și IT-ul, vizionarea filmelor, audierea compozițiilor muzicale, lecturile. Toate aceste eforturi sunt foarte importante – ulterior, putem iniția dialoguri pe marginea acestora, utilizând cuvintele și expresiile proaspăt învățate.
Deși nu există o „formulă magică” în acest sens, profesoara vine cu câteva trucuri care ajută la atingerea performanțelor dorite. De exemplu, dacă este vorba de conversații orale, atunci când avem ocazia să răspundem spontan, urmează să o facem fără a ne gândi că am putea comite anumite greșeli.
Dat fiind faptul că limba engleză este astăzi indispensabilă atât în pregătirea educațională, cât și în cariera profesională, este foarte important să conștientizăm necesitatea studierii acesteia. Trebuie să beneficiem de oportunitățile oferite de timpul în care trăim, de deschiderea frontierelor și posibilitatea de a studia în alte țări. Iar pentru aceasta trebuie să ne dorim să cunoaștem limbile, să ne asumăm această experiență, să însușim bunele practici de peste hotare și să le implementăm la noi acasă.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.