Maia Sandu, la Adunarea Generală a ONU: „Cerem retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse din regiunea transnistreană”

maia sandu
Foto:Captură ecran

Președinta Maia Sandu a ținut un discurs astăzi, 21 septembrie, în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

„Sunt la această tribună ca să reprezint o țară care își dorește pacea. Reprezint aici cetățenii Republicii Moldova, indiferent de limba pe care o vorbim – română, ucraineană, rusă, găgăuză sau bulgară -, indiferent de etnia sau preferințele noastre politice, indiferent dacă locuim pe malul drept al Nistrului sau în regiunea transnistreană, cu toții ne dorim pace”, a menționat Maia Sandu.

Președinta a declarat că prezența trupelor militare ruse în regiunea transnistreană încalcă neutralitatea Republicii Moldova și a solicitat retragerea trupelor ruse și distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna.

„Prezența ilegală a trupelor militare ruse în regiunea transnistreană ne încalcă neutralitatea și crește riscurile de securitate pentru țara noastră.

Cerem retragerea completă și necondiționată a trupelor ruse. Facem apel la distrugerea muniției din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare la adresa securității și a mediului întregii regiuni”, a menționat președinta.

„Suntem una dintre cele mai vulnerabile țări în fața acestei crize”

Totodată, Maia Sandu și-a reiterat poziția în raport cu atacul Rusiei asupra Ucrainei.

„Condamnăm ferm războiul împotriva Ucrainei, precum și mobilizarea suplimentară de trupe, recent anunțată de Rusia. Suntem ferm alături de Ucraina și îi susținem independența, suveranitatea și integritatea teritorială în granițele sale recunoscute internațional”, a declarat președinta.

De asemenea, șefa statului a vorbit și despre criza cu care se confruntă Republica Moldova și atacurile hibride

„În timp ce ne străduim să menținem pacea, economia și societatea noastră suportă greul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Resursele noastre sunt la limită, investițiile au încetinit, comerțul și rutele de transport sunt perturbate, iar inflația se apropie de 35 la sută.

În plus, ne confruntăm cu un spectru larg de amenințări hibride, de la dezinformare și propagandă până la atacuri cibernetice și presiuni energetice.

Prețurile anormal de ridicate la gazele naturale și încercările Rusiei de a folosi livrările de gaz și petrol ca arme în Europa au declanșat o criză energetică fără precedent. Suntem una dintre cele mai vulnerabile țări în fața acestei crize”, a declarat Maia Sandu.

Discursul integral al președintei poate fi văzut mai jos sau citit la linkul anexat aici.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu și-a început, la data de 20 septembrie, vizita de două zile la New York, SUA, unde se află pentru lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente