Rectorul USM, Igor ȘAROV, a avut o ședință de lucru cu conducerea Termoelectrica S.A., la care au fost discutate perspectivele unui parteneriat privind diversificarea surselor de producere a energiei termice.
La întrevedere au participat: directorul general interimar al Termoelectrica, Vasile LEU, directorul politica organizației, Vitalie MÎȚA, și directoarea Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor (IGFРP), Larisa ANDRONIC, precum și reprezentanți ai Ministerul Infrastructurii Și Dezvoltării Regionale.
Oficialii au discutat despre Proiectul privind modernizarea centralei termice suburbane Băcioi Noi, prin producerea energiei termice, utilizând combustibili alternativi, fiind vorba de planta energetică Miscanthus.
Centrala urmează a fi construită de către Termoelectrica S.A. în baza unui parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, care va asigura plantarea unei suprafețe de 100 ha de Miscanthus pentru producerea energiei termice.
Părțile s-au expus asupra necesității și importanței consolidării competențelor, experienței și responsabilităților în extinderea cooperării dintre știință și mediul public/privat printr-un acord de parteneriat în vederea lansării unui nou proiect de promovare a culturilor energetice și modernizarea unor centrale termice cu trecerea la combustibil din biomasa pe bază de Miscanthus.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.