În perioada 12-18 septembrie 2022, la „frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 150 de evenimente cu documentarea a 164 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova.
Astfel, au fost înregistrate:
# 44 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
# 40 de persoane au încălcat frontiera de stat sau au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
# 72 de contravenții privind încălcarea regulilor de circulație rutieră, de transporturi;
# cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri;
Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliției de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 35 de procese verbale și 84 de chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 181 150 lei și încasarea amenzilor de 86 700 lei.
În decursul săptămânii precedente 146 de cetăţeni străini, dar și 68 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.
Au fost declanșate 259 de consemne, dintre care 13 consemne pe Interpol (persoane, mașini, documente) și 246 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale
50 % din totalul de traversări au avut loc la frontiera cu România
În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 381 866 traversări, iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 94 049 traversări.
Cea mai „activă” frontieră a fost cea cu România – 50 % din totalul de traversări, iar 30 % din treceri frontaliere au fost semnalate în punctele de trecere situate la hotarul moldo-ucrainean și alte 20 % din treceri ale frontierei aeriene.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost: PTF Leușeni, PTF Aeroportul Internațional Chișinău, PTF Sculeni, PTF Otaci, PTF Cahul și PTF Giurgiulești-Galați.
Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat 1 420 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat și condițiile de traversare a graniței.
Serviciul Vamal raportează încasări de peste 686,5 milioane de lei în ultima săptămână
În perioada 12-18 septembrie 2022, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la peste 686,5 milioane de lei, mai mult cu 3,5 % față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval.
De către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 17,1 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,5 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 57 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 209 000 de lei.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 23,2 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 21,4 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.
În ultimele 24 de ore, peste 60 000 de persoane au trecut puntele de trecere ale frontierei de stat
În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei, fluxul de persoane a constituit 60 010 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 30 937 traversări persoane.
Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 33 147, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 26 863.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 30 356 traversări, la granița moldo-ucraineană fiind semnalate 17 059 treceri și alte 12 595 traversări la frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
# PTF Aeroportul Chișinău – 12 595 traversări persoane;
# PTF Leușeni – 11 605 traversări persoane;
# PTF Sculeni – 7 558 traversări persoane;
# PTF Otaci – 4 746 traversări persoane;
# PTF Cahul – 4 081 traversări persoane;
# PTF Giurgiulești – Galați – 3 691 traversări persoane;
Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 12 664 treceri, dintre care 8 300 la granița moldo-ucraineană. Totodată, numărul de 1 924 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
La această oră, toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, valori minime de trafic.