Despre compensațiile la gaz și energie termică: cum ar urma să fie repartizate categoriile de vulnerabilitate și care sunt formulele de calcul

căldura
Foto:agora.md

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a venit cu explicații în legătură cu modul în care vor fi repartizate categoriile de vulnerabilitate în contextul acordării compensațiilor la gaz și la energia termică.

Astfel, în luna octombrie toți cetățenii vor trebui să completeze formularul vulnerabilității energetice, unde va fi indicat numărul de membri ai familiei, bugetul familiei, modalitatea de încălzire, dar și alte detalii.

Ulterior, în baza acestor date, statul va calcula gradul de vulnerabilitate energetică a fiecărei familii pentru a stabili suma compensațiilor.

„Unele cifre care sunt încă în definitivare sunt înlocuite cu XXX în textul de mai jos. Parametrii sunt încă consultați și coordonați cu celelalte autorități publice”, menționează ministrul.

Secțiunea 2

Atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică pentru solicitanții înregistrați în sistemul informațional „Vulnerabilitate Energetică”.

Atribuirea categoriilor de vulnerabilitate conform procedurilor prevăzute în prezenta secțiune se face lunar, în baza datelor disponibile în SIVE la data de 25 a fiecărei luni, pentru locurile de consum care sunt înregistrate de solicitanți în SIVE.

Solicitanților înregistrați în SIVE le va fi atribuită o categorie de vulnerabilitate energetică în funcție de informația indicată în cerere și cea obținută din sistemele informaționale guvernamentale, urmând următoarele etape de procesare:
# testul de non-vulnerabilitate;
# stabilirea nivelului minimului de cheltuieli al familiei;
# stabilirea venitului global lunar al familiei;
# calculul venitului disponibil pentru achitarea energiei;
# calculul costului energiei în perioada rece a anului pentru gospodăria casnică;
# stabilirea raportului dintre cheltuielile pentru resursele energetice și veniturile familiei;
# atribuirea categoriei de vulnerabilitate.

Testul de non-vulnerabilitate

Familiilor sau persoanelor singure, în baza informației declarate și/sau a celei extrase automat de SIVE prin intermediul platformei M-Connect din alte sisteme informaționale guvernamentale, le va fi atribuită categoria de non-vulnerabilitate în cazul prezenței unuia dintre următoarele criterii:
# familia deține X sau mai multe apartamente;
# familia deține unul sau mai multe apartamente sau bunuri imobile în valoare cadastrală mai mare de XX milioane de lei cumulativ;
# familia dispune de venituri lunare mai mari de XXXXX lei pe persoană din cadrul familiei;
# familia a solicitat să-i fie atribuită categoria de consumator non-vulnerabil.

Stabilirea nivelului minimului de cheltuieli al familiei

Minimul de cheltuieli al familiei reprezintă suma cuantumurilor cheltuielilor minime individuale.

Cuantumul cheltuielilor minime individuale pentru fiecare membru al familiei se stabilește după cum urmează:
# 85 % din valoarea minimului de existență pentru primul semestru al anului curent (total populație, semestrial) publicată de BNS;
# 60 % din valoarea minimului de existență pentru primul semestru al anului curent (total populație, semestrial) publicată de BNS pentru fiecare alt membru al familiei.

Calculul venitului global lunar al familiei

Venitul global lunar al familiei reprezintă valoarea mai mare dintre venitul global lunar al familiei declarat la înregistrarea în SIVE și venitul global lunar al familiei estimat, calculat în baza datelor extrase în urma schimbului de date din sistemele informaționale guvernamentale.

La calcularea venitului global lunar al familiei estimat sunt luate în considerare tipurile de venituri nete (după achitarea impozitului pe venit și altor taxe și contribuții obligatorii) prevăzute în punctul 22 al Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1167/2008.

Venitul global lunar al familiei estimat reprezintă media valorii veniturilor globale lunare pe ultimele 3 luni.

Calculul venitului disponibil pentru achitarea energiei

Suma rămasă după deducerea nivelului minimului de cheltuieli al familiei din venitul global lunar al familiei constituie valoarea din care urmează a fi achitat consumul de energie, conform formulei:
# VDAE = VGL – MCF;
# VDAE – venitul disponibil pentru achitarea energiei;
# VGL – venitul global lunar al familiei;
# MCF – nivelul minim de cheltuieli al familiei.

Dacă venitul disponibil pentru achitarea energiei este o valoare negativă, gospodăriei casnice îi este atribuită categoria de vulnerabilitate foarte ridicată.

Calculul costului energiei în perioada rece a anului pentru gospodăria casnică

Costul energiei în perioada rece a anului (CEPRA) este costul cumulat al consumului median de energie la toate punctele/locurile de consum ale gospodăriei pentru următoarele tipuri de energie:
# gazele naturale;
# energia termică;
# energia electrică;
# combustibilii solizi în cazul în care sursa principală de încălzire se bazează pe lemne sau cărbune.

Pentru calculul costului gazelor naturale, energiei termice și energiei electrice în perioada rece a anului se va considera mediana volumului lunar de energie consumat de gospodăria casnică în precedenta perioadă rece a anului, comunicat de furnizorii de energie în SIVE, în limita plafoanelor eligibile pentru fiecare tip de energie, și tarifele/prețurile la energie aprobate de ANRE în vigoare la 1 noiembrie.

Furnizorii de gaze naturale, energie termică și energie electrică vor transmite informațiile cu privire la volumul lunar de energie consumat de gospodăria casnică în precedenta perioadă rece a anului până la 1 noiembrie a anului în curs.

Costul pentru fiecare loc de consum de gaze naturale, energie termică și energie electrică se calculează după formula:
# volumul median consumat în precedenta perioadă rece a anului în limita plafonului eligibil * tariful/prețul în vigoare la 1 noiembrie.

Plafonul eligibil pentru calculul cheltuielilor gospodăriei casnice pentru achitarea energiei pentru fiecare tip de energie este după cum urmează:
# pentru gazele naturale: maximum XXX m3/lună;
# pentru energia termică, în cazul în care gospodăria poate regla consumul individual: maximum XXX Gcal/lună;
# pentru energia electrică: maximum XXX kWh/lunar dacă energia electrică constituie sursa principală de încălzire și XXX kWh/lunar dacă energia electrică nu constituie sursa principală de încălzire.

Pentru consumatorii casnici din asociații de locatari pentru care nu sunt disponibile date privind consumul individual al gospodăriilor, volumul consumat în precedenta perioadă rece a anului va fi estimat în baza consumului mediu al gospodăriilor din asociațiile respective, prin împărțirea volumului lunar global consumat la numărul de locuințe.

Pentru locurile de consum neîncadrate în asociații de locatari pentru care nu sunt disponibile date sau fără istoric de consum, volumul consumat în precedenta perioadă rece a anului se va considera mediana consumului în precedenta perioadă rece a anului al gospodăriilor casnice racordate la furnizorul respectiv în limita plafoanelor eligibile pentru fiecare tip de energie.

Costul estimat al combustibililor solizi în cazul în care sursa principală de încălzire este soba pe lemne sau cărbune sau alți combustibili solizi este echivalent cu valoarea ajutorului pentru perioada rece a anului în vigoare la 1 noiembrie.

Stabilirea raportului dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei

În cazul în care venitul disponibil pentru achitarea energiei este o valoare pozitivă, se va calcula raportul dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei conform formulei:
# R (%) = CEPRA / VDAE
# în care
# R – raportul, exprimat în procente, dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei;
# CEPRA – costul energiei în perioada rece a anului;
# VDAE – venitul disponibil pentru achitarea energiei.

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică consumatorilor casnici se efectuează după cum urmează:
# consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 70 % li se atribuire categoria de vulnerabilitate energetică foarte ridicată;
# consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 40 % dar mai mic decât 70 % li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică ridicată;
# consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 20 % dar mai mic decât 40 % li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică medie;
# consumatorilor cu coeficientul R mai mare sau egal cu 10 % dar mai mic decât 20 % li se atribuie categoria de vulnerabilitate energetică scăzută;
# consumatorilor cu coeficientul R mai mic de 10 % li se atribuie categoria de consumatori non-vulnerabili.

Regulamentul deplin cu toate prevederile poate fi consultat mai jos.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente