Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, 14 septembrie, hotărârea de guvern care prevede suplinirea numărului de angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) cu încă 19 persoane. Așadar, numărul de angajați de la MAEIE va crește de la 148 la 167 de oameni. Hotărârea a fost aprobată pentru a spori capacitățile MAEIE în contextul creșterii volumului de sarcini a ministerului, odată cu obținerea la data de 23 iunie 2022 a statutului de stat candidat la Uniunea Europeană.
Personalul suplimentar va fi distribuit după cum urmează:
— Direcția Integrare Europeană – 10 persoane, repartizate în următoarele subdiviziuni:
# Secția Cooperare Economică și Sectorială cu UE – patru consilieri și un secretar;
# Secția Cooperare Politică cu Uniunea Europeană – patru consilieri și un secretar;
— Direcția Cooperare Bilaterală – trei consilieri și doi secretari I în Secția Europa Occidentală, Centrală și de Sud-Est.
— Direcția Drept Internațional a MAEIE – patru persoane, repartizate în următoarele subdiviziuni:
# Secția tratate multilaterale – un consilier și un secretar I;
# Secția tratate bilaterale – un consilier și un secretar I;
# Secția afaceri juridice – un consilier.
Pentru suplinirea numărului de angajați vor fi alocați, suplimentar din bugetul de stat, 3 525 748 de lei pe an. Suma necesară este planificată și urmează a fi inclusă în bugetul de stat pentru anul 2023.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede modificări în cadrul sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Una dintre anexele proiectului se referă la majorarea cu până la 75 % a salariului de bază a personalului nemijlocit implicat în realizarea sarcinilor prioritare în contextul implementării cerințelor de aderare la Uniunea Europeană.
Proiectul urmează a fi votat în parlament.
Potrivit ministrului MAEIE, Nicolae Popescu, momentan sunt 15 persoane implicate în realizarea sarcinilor referitoarea la aderarea Republicii Moldova la UE.