(doc) Se modifică Regulamentul circulației rutiere! Utilizarea trotinetelor electrice va fi reglementată

strada-chisinau-1-920×610

Regulamentul circulației rutiere a fost modificat printr-o hotărâre de guvern astăzi, 14 septembrie. Cele mai importante prevederi se referă la modul de utilizare al trotinetelor electrice, care până acum nu se regăseau în acest regulament. De asemenea, noile modificări vizează și circulația autovehiculelor pe anumite porțiuni de drum.

UPDATE. Hotărârea a fost publicată pe 23 septembrie în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noului regulament, trotinetele electrice vor putea circula doar pe pistele special amenajate (pistele pentru bicicliști), iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă autovehiculelor este de 50 km/h. Pe carosabilul drumului deplasarea pe trotineta electrică este permisă doar persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani. Bicicletele și trotinetele electrice vor putea circula și pe benzile dedicate transportului public.

De asemenea, conducătorii de biciclete se obligă să poarte cască de protecție când se deplasează pe porțiunile de drum cu limita de viteză peste 50km/h. E de menționat că circulația cu trotinetele electrice pe drumurile unde se permite depășirea vitezei de 50km/h nu se permite. Totodată, trotinetele și bicicletele trebuie să fie echipate cu faruri, sonerie, iar șoferul trebuie să poarte vestă sau elemente reflectorizante pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă.

„Conducătorii de biciclete, trotinete, biciclete și trotinete electrice, ciclomotoare, motocultoare cu remorcă, vehicule cu tracțiune animală și călăreții trebuie să circule pe drumul public numai într-un singur rând, menținând în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a părții carosabile, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcați pe timp de noapte, în condiții de vizibilitate redusă, fie cu vestă de protecție reflectorizantă, fie cu îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante”, se arată în documentul aprobat.

Totodată, conducătorilor de biciclete, trotinete, biciclete și trotinete electrice, ciclomotoare li se interzice să circule pe drumurile publice cu sens unic contra sensului de circulație a autovehiculelor.

Regulamentul mai include și o prevedere care interzice utilizarea telefonului mobil și/sau a căștilor audio în timpul deplasării pe trotinetă, bicicletă sau ciclomotor.

Potrivit noilor modificări, atât persoanele care circulă pe trotinetă, cât și cele care circulă pe bicicletă, la intersecțiile cu circulația dirijată, precum și în cazul intersectării cu drumul, în afara intersecțiilor, trebuie să respecte semnificația semnalelor semaforului pentru bicicliști, iar în lipsa acestuia – ale semaforului general, atunci când se deplasează pe banda rezervată bicicliștilor.

E de menționat că dacă vehiculul înregistrează o capacitate de motorizare mai mare de 500W și dezvoltă o viteză mai mare de 25 km/h, persoana este obligată să parcurgă procesul de școlarizare, pentru a obține dreptul special de a conduce pentru subcategoria AM.

Modificări pentru circulația autovehiculelor

O parte de modificări țin și de autovehicule. De exemplu, noul regulament prevede că șoferii pot prezenta la solicitarea agentului de patrulare fie permisul de conducere, fie un act de identitate valabil pe numele său, pentru a putea fi verificat dreptul de a conduce vehicule din categoria (subcategoria) din care face parte vehiculul condus.

O altă modificare importantă este reducerea vitezei autovehiculelor la 30 km/h în zonele cu flux sporit de participanți vulnerabili la trafic. Zonele cu flux sporit de participanți vulnerabili includ: adiacentele instituțiilor de învățământ, spitale, parcuri, centre istorice ale orașelor precum și intersectarea fluxurilor. În acest context gestionarea vitezei reprezintă un set măsuri pentru limitarea efectelor negative ale vitezelor excesive și inadecvate în sistemul de transport.

„Scopul principal al modificărilor constă în reducerea procentuală treptată a numărului deceselor și a răniților grav, printr-o îmbinare de măsuri de siguranță rutieră pasivă și activă cu privire la factorul vehicul, precum și în îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a comportamentului participanților la trafic prin educație, prin creșterea gradului de conștientizare, acordarea de licențe, precum şi prin respectarea reglementărilor de circulație”, menționează autorii proiectului.

De asemenea, regulamentul mai prevede și o modalitate specială de depășire a bicicliștilor sau trotiniștilor. Astfel, dacă autovehiculul circulă cu viteză de până la 50 km/h, atunci când depășește un biciclist sau un trotinist, este obligat cu roțile din stânga să treacă peste axul drumului. Dacă, autovehiculul depășește o viteză de peste 50km/h, atunci, este obligat să treacă linia discontinuă cu cel puțin jumătate din lățimea mașinii când se antrenează în depășirea unei trotinete sau biciclete.

Noul Regulament al circulației rutiere va fi completat și cu indicatoare suplimentare. Toate modificările aprobate de guvern le puteți consulta în documentul de mai jos.

 

E de menționat că autoritățile naționale lucrează de mai mult timp asupra modificării acestui regulament, problema cea mare fiind până acum modul de folosire a trotinetelor electrice. Deși trotinetele  se utilizează pe scară largă de câțiva ani în țara noastră, până acum nu se regăseau nici măcar ca noțiune în Regulamentul circulației rutiere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente