Cu bicicleta, pe jos sau cu transportul public. Participă la un eveniment în aer liber, dedicat mobilității active

bicicleta
Foto:Foto Credit: Yevhen Karuzo

Primăria municipiului Chișinău, prin intermediul Proiectului „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană, organizează în perioada 16-18 septembrie, un șir de evenimente dedicate Săptămânii Europene a Mobilității.

Astfel, duminică, 18 septembrie, începând cu ora 11.00, pe strada Albișoara, perimetrul dintre str. Mihai Viteazul (de la pod) și str. Ivan Zaikin, locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați la un eveniment de promovare a mobilității active, desfășurat în aer liber, cu genericul „Conexiuni mai bune”.

Cetățenii sunt chemați să participe, alături de organizatori, la diverse activități distractive, care implică soluții alternative de transport durabil în municipiu, unde vor afla despre inițiativele în derulare ale autorităților din domeniul mobilității urbane.

Locuitorii municipiului sunt îndemnați să opteze, cel puțin pentru o zi, pentru mijloace alternative de deplasare, inclusiv transportul public, bicicleta şi mersul pe jos!

Săptămâna Europeană a Mobilității este o inițiativă a Comisiei Europene ce promovează măsuri durabile de transport public. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente