(video) O tânără din Moldova a întors toate cele patru scaune la „Vocea României”: „Ne-ai cucerit”

vocea romaniei
Foto:protv.ro/vocearomaniei/

Valeria Marcu a făcut show pe scena de la Vocea României și i-a cucerit în unanimitate pe antrenori. Tânăra vine din Moldova, iar la audițiile pe nevăzute a venit cu mama ei, care îi este și cea mai bună prietenă. Tot de la ea moștenește și talentul muzical, transmite protv.ro.

Valeria are 21 de ani și este originară din municipiul Ungheni. Tânăra a reușit să întoarcă toate scaunele juraților și a ales să meargă mai departe în echipa Irinei Rimes.

„Am muncit extrem de mult… erau persoane care îmi spuneau că nu voi reuși, îmi spuneau: «Tu nu te uiți la tine?»… poate chiar critica aia m-a motivat pe mine. Chiar aș putea spune că am început să muncesc mai mult să le demonstrez lor.  Acum nu mă interesează părerea lor. Asta fac pentru mine, pentru împlinirea mea sufletească. Îmi doresc să inspir lumea. (…) Prin muzică s-au liniștit războaie, s-au început povești de dragoste… muzica este singurul doctor care îți face bine, așa cum nu poate nimeni altcineva”, a spus Valeria înainte de a urca pe scenă.

Vezi prestația Valeriei în videoclipul de mai jos.

Iată care au fost reacțiile membrilor juriului după evoluția Valeriei.

Irina Rimes: „În primul rând îmi place alegerea muzicală și îmi place că ai dus-o foarte foarte bine. Cumva în interpretarea ta m-am regăsit pe mine (…) Eu ți-am dat prima încredere. Sper să conteze! Foarte mult îmi doresc să vii în echipa mea!”.

Theo Rose: „Ești extraordinară. Ai făcut spectacol! Eu de astfel de oameni am nevoie în echipa mea!”

The Motans: „Ai venit, ne-ai demonstrat și ne-ai cucerit! Mi-ar face mare plăcere să stăm la vorbă, să-mi spui ce muzică îți place, să ne jucăm cu stilurile pe care le știi…Mi-ar plăcea foarte mult să te am la mine în echipă!”.


Amintim că acesta al X-lea sezon al concursului „Vocea României”. În această ediție, în componența juriului se află și două persoane originare din Republica Moldova: Irina Rimes și Denis Roabeș (The Motans).

Vocea României este o emisiune de talente din România. A avut premiera pe 27 septembrie 2011 la postul Pro TV. Fiind bazată pe competiția muzicală The Voice of Holland, emisiunea a fost creată de producătorul de televiziune neerlandez John de Mol și face parte din franciza internațională The Voice. Conceptul constă în găsirea de interpreți talentați cu vârste de cel puțin 16 ani, începându-se printr-o etapă de audiții publice. Câștigătorul este determinat prin votul publicului care se realizează prin mesaje text și apeluri telefonice la numere special alocate fiecărui concurent. Începând din sezonul 6, telespectatorii pot vota și prin intermediul aplicației emisiunii, având posibilitatea de a acorda câte un vot online gratuit în fiecare rundă de vot.

Premiul cel mare constă în suma de 100 000 de euro, obținută prin sponsorul Telekom (anterior Cosmote), și un contract cu Universal Records. Până în momentul actual, au fost desemnați nouă câștigători: Ștefan Stan, Julie Mayaya, Mihai Chițu, Tiberiu Albu, Cristina Bălan, Teodora Buciu, Ana Munteanu, Bogdan Ioan și Dragoș Moldovan.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente