Moldovenii vorbesc din ce în ce mai puțin la telefon. Numărul utilizatorilor de telefonie mobilă, însă, crește

convorbire telefonica
Foto:The Verge

În trimestrul II al anului 2022, pe piața serviciilor de telefonie mobilă a fost înregistrată o creștere de 8,7 % a
numărului total de utilizatori, totalizând peste 5,1 milioane, comparativ cu sfârșitul anului precedent, în timp ce
volumul total al traficului realizat de către aceștia a scăzut cu 11,3 %, comparativ cu perioada similară a anului trecut, însumând circa 1 miliard 512 milione de minute.

Totodată, volumul total al veniturilor obținute de furnizori s-a micșorat cu 0,9 %, față de trimestrul II al anului 2021, alcătuind peste 713 milioane de lei.

Datele raportate Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) de către furnizorii de servicii de comunicaţii mobile arată că, creșterea numărului total al utilizatorilor de telefonie mobilă a fost atestată la toți cei trei furnizori de comunicații mobile.

Astfel, numărul utilizatorilor Orange Moldova a crescut cu 4,1 % și a alcătuit puțin peste 2,5 milioane, baza de utilizatori ai companiei Moldtelecom s-a mărit cu 11,2 % și a constituit 666 300, iar baza utilizatorilor Moldcell s-a majorat cu 14,5 % și a totalizat puțin peste 1,9 milioane de utilizatori.

Din numărul total de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă, utilizatorii activi au constituit 4,2 milioane, iar utilizatorii pasivi – circa 899 000.

Urmare a acestei evoluții, rata de utilizare a serviciilor de telefonie mobilă (utilizatori activi), raportată la 100 de locuitori ai republicii, a crescut cu 13,5 puncte procentuale și a alcătuit 162 %.

Durata media e unui apel este de 1,9 minute

Aceleași date arată, că volumul traficului generat de utilizatori în rețelele proprii s-a diminuat cu 16,7 % și a însumat 992,2 milioane de minute, volumul traficului generat către rețelele fixe a scăzut cu 16 % și a alcătuit 58,7 milioane de minute, iar volumul traficului generat către alte rețele mobile s-a majorat cu 4,7 % și a totalizat 430,7 milioane de minute.

În consecință, traficul mediu lunar (MoU) de minute vorbite de un utilizator în perioada de raportare a
scăzut cu 24,1 % și a constituit 237 minute, iar durata medie a unui apel a fost de 1,9 minute.

În perioada de raportare, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) a scăzut cu 15,2 % şi a alcătuit 57,8 lei.
Orange Moldova a înregistrat un ARPU de 70,4 lei, Moldtelecom – de 49,6 lei și Moldcell – de 43,1 lei.

Cotele de piață ale celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă, în funcţie de veniturile obținute, au fost următoarele: Orange Moldova – 63 %, Moldcell – 29 % şi Moldtelecom – 8 %.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente