În primele zile ale noului an universitar Biblioteca tehnico-științifică (BTȘ) a Universității Tehnice a Moldovei a organizat la facultăți ore de Cultura Informației pentru studenții anului I, care au fost informați despre serviciile oferite de biblioteca universitară, structura bibliotecii, colecțiile de carte și alte tipuri de resurse informaționale, modalități de acces, de căutare și regăsire a informației, biblioteca electronică, obligațiile și drepturile utilizatorilor etc.
La această primă etapă de inițiere, noilor utilizatori ai Bibliotecii li s-a explicat ce este, de fapt, Cultura Informației (CI): Cum o definim? Care sunt semnificațiile și diversele aplicații ale acesteia? Această noțiune, apărută odată cu era informației, include multe elemente noi ale culturii datorită tehnologiei informației, cărții și documentelor electronice, internetului, tehnologiilor vorbirii, tehnologiilor bioelectronice și bioinformatice, inteligenței artificiale şi agenților inteligenți informatici, mediului ambiant inteligent, apariției conștiinței artificiale.
Tinerii studioși s-au arătat foarte interesați de această abordare cuprinzătoare a schimbărilor în domeniu, schimbări pe care le resimțim, de altfel, în diverse domenii ale vieții – intelectuală, socială și politică, de astă dată însă structurate și prezentate în domeniul care îi privește cel mai mult la această etapă – studiile și accesul la informație.
Inspirați de definiția noțiunii de Cultura Informației dată de Asociația Bibliotecilor Americane: „Persoana care posedă o cultură a informației este capabilă să înțeleagă necesitatea informației și o poate găsi, evalua și utiliza eficient”, studenții au promis să depună eforturi pentru a-i corespunde, dar și pentru „a învăța cum să învețe”, parafrazându-l pe celebrul bibliotecar mexican, Jesus LAU, specialist consacrat în bibliotecologie și știința informației – o dovadă concludentă a rolului foarte important al bibliotecii în demersul comun universitar pentru creșterea potențialului de învățare a tinerilor.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.