(foto) Cum s-a desfășurat cea de a V-a ediție a concursului „Velo Maraton” din comuna Cărpineni

velo-maraton-17
Foto:Teoctista Colța

„Siguranța circulației, înseamnă viață! Mișcarea ecologică înseamnă sănătate” este motto-ul celei de a V-a ediție a concursului de ciclism „Velo Maraton”, desfășurat în acest an la data de 28 august în comuna Cărpineni.

Concursul se desfășoară anual, în memoria lui Ștefan Holban și Luca Șterbeț, ambii deputați în Sfatul Țării și originari din localitatea Cărpineni. Astfel, 35 de copii, setoși de istorie și amatori de ciclism, însoțiți de către cei dragi și-au dat întâlnire începând cu ora 10.00 pentru a concura într-o astfel de competiție importantă pentru perpetuarea și vociferarea efortului adus de către aceste personalități marcante.

La concurs au fost trei categorii de grupe, iar cei ce au reușit să ocupe locurile de frunte, s-au învrednicit cu premii bănești, diplome și cadouri. De asemenea, bucuria evenimentului a fost încununată de zâmbetele a șapte copii care au primit în dar biciclete sau patine cu role.

Evenimentul se desfășoară datorită Asociației „Alianței pentru Sprijinirea Basarabiei” în parteneriat cu Asociația „Carpen-Terra”.

„Velo Maraton înseamnă în primul rând, sport, promovarea modului sănătos de viață, deplasarea ecologică fără poluarea mediului înconjurător și desigur, siguranța, în ceea ce privește traficul rutier”, menționează Gheorghe Furdui, avocat, Președinte executiv al Asociației „Alianța pentru Sprijinirea Basarabiei”.

Autoare: Teoctista Colța

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente